tavan

TAVÁN, tavane, s.n. 1. Plafon. ♢ expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavaţii miniere. 2. (reg.) Scândură de brad, lungă şi subţire, folosită la construirea podului casei. 3. (reg.) Fiecare dintre cele două extremităţi ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. – tc. tavan.

Trimis de pan111, 13.09.2007. Sursa: DLRM



TAVÁN, tavane, s.n. 1. Suprafaţa interioară a planşeului superior dintr-o încăpere; plafon. ♢ expr. A sta cu ochii în tavan = a sta degeaba; a lenevi. ♦ Partea superioară a unei excavaţii miniere. 2. (reg.) Scândură de brad, lungă şi subţire, folosită la construirea podului casei. 3. (reg.) Fiecare dintre cele două extremităţi ale unei corăbii, unde dorm corăbierii. [pl. şi: tavanuri] – Din tc. tavan.

Trimis de LauraGellner, 25.06.2004. Sursa: DEX '98



TAVÁN s. (constr.) plafon, (astăzi rar) pod, (înv. şi reg.) podele (pl.), sufit, (Mold.) bagdadie, (Transilv. şi Ban.) cerine. (tavan al unei camere.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



taván s. n., pl. taváne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TAVÁN tavane n. 1) Suprafaţă plată care formează partea de sus a unei încăperi; pod; plafon. ♢ A sta cu ochii în tavan a sta fără treabă; a trândăvi. 2) tehn. Partea superioară a unei excavaţii miniere subterane. /<turc. tavan

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



taván (-ne), s.n. – Plafon, pod. – var. pl. tavanuri. Mr. tăvane, megl. tavan. tc. tavan (Roesler 603; Şeineanu, II, 352; Lokotsch 2052), cf. ngr. τάβανι, alb., bg., sb. tavan. – Der. tăvăni, vb. (a face tavanul unei încăperi).

Trimis de blaurb, 28.02.2009. Sursa: DER