svâc

svîc interj. – Exprimă ideea de start sau de zvîcnet. – var. zvîc şi der. Creaţie expresivă, cf. sfîr, sgîţ, smîc. – Der. svîcni, vb. (a bate, a palpita; a vibra; a se lansa, a se avînta), cu suf. expresiv -ni, cf. smîcni (după Cihac, II, 383, din sl. zvĕknąti "a suna"); svîcneală (var. svîcnitură), s.f. (zvîcnet, lovitură); svocoti, vb. (a zvîcni, a palpita); svoacă, s.f. (Trans., vărguţă, vergea); (s)vîrcoli (var. Trans., (s)virgoli), vb. refl. (a se agita, a se zbate, a se zbuciuma; a se întoarce de pe o parte pe alta, a se încolăci o reptilă), de la o var. *svîrc, care nu se mai foloseşte (cf. sgîţ- › sgîlţ-, fîţ- › fîrţ-, hîc- › hîrc- etc.), cu suf. expresiv -li (după Cihac, II, 557, din sl. kolo "roată"; după Weigand, Jb, XIX, 142 şi Candrea, din bg. vărkolest "rotund", bg. vărgaljam "a înfăşura" din mag. vergelni, după Drăganu, Dacor., VI, 303; după Tiktin, din sl. zvrĕti, svrkniti "a se zvîrcoli"; dar, pe lîngă dificultăţile fonetice, ideea de "a se întoarce" sau de "rotunjime" este secundară în cuvîntul rom.); svîrcoleală (var. svîrcolitură), s.f. (agitaţie, frămîntare).

Trimis de blaurb, 15.02.2009. Sursa: DER