supletiv

SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregeşte ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părţile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



SUPLETÍV adj. (jur.) facultativ. (O normă legală supletiv.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



supletív adj. m. (sil. -ple-), pl. supletívi; f. sg. supletívă, pl. supletíve

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SUPLETÍV supletivă (supletivi, supletive) (despre forme gramaticale) Care completează paradigma formelor flexionare ale unui cuvânt; care îşi modifică radicalul. [Sil. su-ple-] /<fr. suppletif

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



SUPLETÍV, -Ă adj. (Despre forme gramaticale) Care completează schema flexionară a unui cuvânt. [< fr. supplétif, cf. lat. suppletus].

Trimis de LauraGellner, 22.05.2007. Sursa: DN



SUPLETÍV, -Ă adj. 1. (despre forme gramaticale) care completează schema flexionară a unui cuvânt. 2. (despre o normă legală) care se aplică în măsura în care părţile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le încheie; interpretativ, facultativ. (< fr. supplétif)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN