suliţă

SÚLIŢĂ, suliţe, s.f. 1. Armă de atac formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu un vârf de fier ascuţit, folosită mai ales în antichitate şi în evul mediu; lance. ♦ fig. Înţepătură, ironie îndreptată împotriva cuiva. ♦ (Sport) Instrument folosit în probele de aruncări la atletism, de forma unei prăjini lungi din lemn sau din metal, cu un vârf metalic ascuţit şi cu un manşon situat în jurul centrului de greutate; p. ext. probă sportivă practicată cu acest instrument. 2. fig. (pop.) Unitate de măsură a timpului, egală cu circa o oră şi jumătate, calculată după spaţiul străbătut de un astru pe cer, începând de la răsăritul lui. [pl. şi : súliţi] – Din sl. sulica.

Trimis de LauraGellner, 22.06.2004. Sursa: DEX '98



SÚLIŢĂ s. (ist., mil.) lance, (înv.) fuşte, spicul.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



SÚLIŢĂ s. v. săgeată.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



súliţă s. f., g.-d. art. súliţei; pl. súliţe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SÚLIŢ//Ă suliţăe f. 1) înv. Armă albă constând dintr-o vergea sau prăjină lungă cu vârf ascuţit de fier; lance. 2) Obiect sportiv de aruncat asemănător cu această armă. 3) Probă sportivă practicată cu acest obiect. [G.-D. suliţei] /<sl. sulica

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



súliţă (-ţe), s.f. – 1. Lance. – 2. (Olt.) Săgeată. sl. (slov., cr., pol., rus.) sulica (Miklosich, Lexicon, 903; Cihac, II, 380), cf. mag. szuca. – Der. suliţar (var. suliţaş), s.m. (lăncier); suliţică, s.f. (plantă, Dorycnium herbaceum); însuliţa, vb. (a împunge, a răni cu suliţa).

Trimis de blaurb, 09.02.2009. Sursa: DER