sufla

SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forţă; a expira forţat aerul. ♢ expr. A sufla în lumânare (sau în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteţi flacăra. Cine s-a fript cu ciorbă suflă şi în iaurt = o experienţă neplăcută te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-şi însuşi cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura a şterpeli. ♦ tranz. A face ca ceva să se împrăştie sub acţiunea aerului expirat cu putere. ♦ tranz. A elimina mucozităţile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Suflă în fluier. Suflă trâmbiţele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ♢ expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta liniştit, nemişcat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită. 4. tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subţire de metal preţios; a arginta, a auri. 5. intranz. (Despre vânt) A bate. 6. tranz. A vorbi încet (şi în secret); a informa pe ascuns. ♢ expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ţine secret. ♦ A şopti actorilor rolul în timpul reprezentaţiei. ♦ A şopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. – lat. sufflare.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



SUFLÁ vb. I. 1. a gâfâi, a pufăi, (reg.) a răsufla. (sufla după atâta alergătură.) 2. a-şi trage. (Te rog să-ţi sufla nasul!) 3. v. cânta. 4. v. suna. 5. v. şopti. 6. a bate, a trece, (reg.) a vântura. (Crivăţul rece sufla peste sat.) II. v. polei.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



SUFLÁ vb. v. răsufla, respira.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



suflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. súflu, 3 sg. şi pl. súflă; ger. suflând; part. suflát

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A SUFLÁ súflu 1. intranz. 1) A expira cu putere; a elimina forţat aerul. sufla în ceai. sufla în foc. ♢ A-i sufla cuiva în borş (sau sufla în borşul cuiva) a se amesteca nepoftit în treburile cuiva. 2) A introduce şi a scoate aerul din plămâni; a respira. ♢ A nu mai sufla a) a fi mort; b) a nu se opune; a tăcea chitic; a nu crâcni. 3) (despre vânt) A purta curenţi de aer; a bate. 4) (despre instrumente muzicale de suflat) A produce sunete caracteristice. 2. tranz. 1) (substanţe pulverulente sau obiecte uşoare) A îndepărta cu ajutorul unui curent de aer. ♢ Slab de-l suflă vântul foarte slab. A-i sufla cuiva ceva de sub nas a lua foarte operativ şi fără nici o jenă un lucru de la cineva. 2) fam. (persoane) A înlătura uşor şi repede (dintr-o funcţie). 3) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subţire de metal inoxidabil, în scop protector sau decorativ; a spoi; a polei; a metaliza. 4) (obiecte de sticlă) A confecţiona prin introducerea aerului într-o masă de sticlă topită (dându-i forma dorită). 5) (conducte, recipiente, suprafeţe etc.) A curăţa cu ajutorul unui jet de substanţă gazoasă. ♢ sufla nasul a da afară mucozităţile din nas. 6) (texte, replici, răspunsuri) A comunica încet ca să audă numai adresatul (la teatru, la şcoală); a şopti. 7) (date, informaţii etc.) A aduce la cunoştinţă pe ascuns. ♢ A nu sufla (nici) un cuvânt a nu scoate o vorbă. [Sil. su-fla] /<lat. sufflare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



suflá (-lu, – át), vb. – 1. A bate vîntul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gîfîi. – 4. A înteţi focul, a aprinde focul cu aerul din plămîni. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A şopti actorilor rolul. – 9. A şterpeli, a lua pe furiş. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. lat. sŭfflāre (Puşcariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña asuellar). – Der. suflare, s.f. (respiraţie; faptul de a fi; fiinţă vie); suflat, adj. (aurit); suflător, adj. (care suflă; s.n., vînturar); suflătoare, s.f. (muştiuc de fluier); sufloi, s.n. (foale; vînturar); suflu, s.n. după fr. souffle; suflet (mr. suflet), s.n. (respiraţie, răsuflare; viaţă; principiu vital, inimă; facultate psihică, conştiinţă, bunătate, caritate, valoare; animal, fiinţă; persoană, individ), cu suf. -et (după Pascu, I, 163, din lat. sŭfflātus, cu schimb de suf.; după Meyer, alb. St., IV, 226 şi Candrea, din lat. *sŭfflĭtus, format ca hālĭtŭs de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufleteşte, adv. (moralmente); sufleţel s.m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleţi, vb. (Olt., a trăi); însufleţi, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simţiri; a entuziasma, a pasiona, a înflăcăra); însufleta, vb. (înv., a reînvia); însufleţitor, adj. (animator, care însufleţeste); neînsufleţire, s.f. (lipsă de viaţă sau de suflet); neînsufleţit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s.m.; sufleu, s.n.; insufla, vb. (var. însufla), vb. (a inspira, a sugera).

Trimis de blaurb, 07.02.2009. Sursa: DER