- stătător
- STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1.Care stă pe loc, care nu se mişcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ♢ Piatră stătătoare (şi substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2.(înv.:despre oameni) Cu locuinţa statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista şi se poate menţine prin propriile sale puteri sau însuşiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător.Trimis de Valery, 20.05.2004. Sursa: DEX '98Stătător ≠ curgătorTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeSTĂTĂTÓR adj. stagnant. (Ape stătătoroare.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeSTĂTĂTÓR adj. v. durabil, fixat, sedentar, stabil, statornic, trainic.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimede síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. şi pl. de síne stătătoáreTrimis de siveco, 13.04.2009. Sursa: Dicţionar ortograficstătătór adj. m., pl. stătătóri; f. sg. şi pl. stătătoáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTĂTĂT//ÓR stătătoroáre (stătătoróri, stătătoroáre) 1) Care stă (pe loc); care nu se mişcă; imobil. ♢ Apă stătătoroare apă care nu curge. 2) şi adverbial : De sine stătător care nu depinde de nimeni; independent. /stat + suf. stătătorătorTrimis de siveco, 25.03.2009. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.