străin

STRĂÍN, -Ă, străini, -e, adj., s.m. şi f. (Persoană) care face parte din populaţia altei ţări decât aceea în care se află sau trăieşte; (om, fiinţă) care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuieşte, trăieşte. ♦ (Persoană) care aparţine unei naţionalităţi ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate naţională. 2. adj. (Despre ţări, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care aparţine sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. adj., s.m. şi f. (Persoană) care nu se află în relaţii apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ♢ loc. adv. Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuţi, neprietenoşi. ♦ (Om) înstrăinat (sufleteşte), depărtat de... 4. adj. Care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nici o legătură, nici o contingenţă cu ceva, care este departe de ceva. 5. adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care aparţine altuia. 6. adj. Care este de altă natură, are alte particularităţi decât mediul în care se află. 7. adj. Neobişnuit; bizar. [var.: (pop) streín, -ă adj., s.m. şi f.] – et. nec.

Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



Străin ≠ autohton, indigen, neaoş

Trimis de siveco, 11.02.2005. Sursa: Antonime



STRĂÍN adj. v. bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, năstruşnic, neobişnuit, original, paradoxal, singular, straniu.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



STRĂÍN adj., s. 1. adj., s. pripăşit, venetic, (înv.) nemernic. (Om străin prin acel loc.) 2. s. venetic, (prin Ban.) avenitură, (înv.) curbet, venitură. (Un străin pripăşit undeva.) 3. adj., s. pribeag, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E străin pe la noi.) 4. adj., s. (înv.) varvar. (E străin de aceste locuri.) 5. adj. v. înstrăinat. 6. adj. v. stingher. 7. adj. v. necunoscut. 8. adj. extern. (Probleme străin preocupărilor noastre.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



străín adj. m., s. m., pl. străíni; f. sg. străínă, pl. străíne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



STRĂÍN străină (străini, străine) şi substantival 1) Care ţine de altă ţară; propriu altei ţări. Turişti străini. 2) Care este originar din altă parte. Om străin. ♢ Prin străini printre oameni necunoscuţi; departe de casă, de patrie. 3) Care este proprietatea altora; care nu aparţine vorbitorului. Lucruri străine. 4) (despre persoane) Care nu se află în relaţii de rudenie; care nu este înrudit; care este membru al altei familii. Copil străin. 5) Care împărtăşeşte concepţii contrare celor unanim acceptate; care este adeptul unei viziuni de altă natură. 6) şi adverbial Care este despărţit de mediul din jur; separat; izolat. 7) Care este diferit (ca natură) de mediul în care se află. Corp străin. 8) Care nu se leagă (de ceva); care este departe (de ceva). străin de aceste preocupări. /<lat. extraneus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



străín (-nă), adj. – 1. Venetic, din altă parte. – 2. Necunoscut. – 3. Care nu este familiar. – 4. Al altuia, diferit. – var. înv. strein, stri(i)n şi der. lat. extraneus (Miklosich, Cons., I, 58; Cihac, I, 264; Koerting 3526). Acest etimon admis de filologia mai veche a fost respins de moderni, din cauza dificultăţii fonetice: rezultatul normal pare că ar trebui să fie *strîi. Totuşi este evident că acest cuvînt a suferit o alterare încă din lat., cf. rezultatele aberante din it. straino (Rohlfs, Ital., 464), tosc., umbr. straino, calabr. strainu "fără stăpîn". Deşi nu ştim să explicăm mecanismul acestei modificări, se poate admite o metateză a lui i (extraneus › *extrainu), ca în rubeus › roib, habeat › aibă etc. În fine, probă irefutabilă că avem de a face cu un element moştenit este prezenţa der. astrina "a înstrăina" cu forma rotacizată astriirat în sec. XVI (cf. DAR). Este necesar, prin urmare, să pornim de la o fază intermediară a lat. extraneus; dar cele care s-au arătat pînă acum nu par sigure (lat. exterraneus, Creţu 371; lat. *exterrinus, Densusianu, rom., XXXIII, 286 şi R. critică, V, 134; lat. *extralienus, Puşcariu, Dacor., VIII, 105). Oricum, der. din sl. straninŭ "pelegrin" (Weigand, Jb., III, 214; Puşcariu 1651; Procopovici, Dacor, IV, 1157; REW 3098) sau sl. stranŭ "regiune" (Skok, Arch. rom., VIII, 159) pare şi mai dificil şi nu se potriveşte cu alte împrumuturi, cf. strană. Der. (în)străina (var. înv. astrina), vb. (a trimite în străinătate, a despămînteni; a aliena; a întoarce simpatia în ostilitate); înstrăinător, adj. (care înstrăinează); străinătate, s.f. (ţară care nu este patria); înstrăinătate, s.f. (înv., exil, surghiun); străineşte, adv. (ca străinii); străinism, s.n. (xenofilie; cuvînt străin).

Trimis de blaurb, 27.01.2009. Sursa: DER