- stoic
- STÓIC, -Ă, stoici, -ce, adj., s.m. şi f. I. adj. 1. Care aparţine stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în faţa vicisitudinilor vieţii). II. s.m. şi f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în faţa vicisitudinilor vieţii). [pr.: -sto-ic] – Din fr. stoïque, lat. stoicus.Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98STÓIC adj., s. 1. adj. (înv.) stoicesc. (Filozofii stoic.) 2. s. (înv.) stoician. (Un mare stoic.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimestóic adj. m., s. m., pl. stóici; f. sg. stóică, pl. stóiceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTÓI//C1 stoiccă (stoicci, stoicce) 1) Care ţine de stoicism; propriu stoicismului. 2) fig. Care suportă cu tărie vicisitudinile vieţii; dotat cu tărie sufletească. [Sil. sto-ic] /<lat. stoicus, fr. stoïqueTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSTÓI//C2 stoicci m. 1) Adept al stoicismului. 2) Persoană care suportă cu tărie vicisitudinile vieţii; persoană dotată cu tărie sufletească. /<lat. stoicus, fr. stoïqueTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSTÓIC, -Ă adj. 1. Care ţine de stoicism, care se referă la doctrina stoicilor. 2. Ferm, neclintit. // s.m. şi f. 1. Adept al stoicismului. 2. Om ferm, cu multă tărie sufletească. [pron. sto-ic. / cf. fr. stoïque, lat. stoicus, gr. stoa – portic unde se adunau stoicii pentru discuţiile lor filozofice].Trimis de LauraGellner, 14.05.2007. Sursa: DNSTÓIC, -Ă I. adj. 1. referitor la stoicism. o şcoală stoică = şcoală filozofică întemeiată de Zenon în sec. IV a. Chr. în Grecia antică, care conţinea elemente materialiste în concepţia despre natură şi în teoria cunoaşterii, dar care în domeniul eticii se menţinea pe poziţii idealiste, propovăduind supunerea faţă de soartă. 2. ferm, neclintit. II. s. m. f. 1. adept al stoicismului. 2. om cu multă tărie sufletească. (< fr. stoïque, lat. stoicus)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.