- stemă
- STÉMĂ, steme, s.f. 1. Semn convenţional distinctiv, caracteristic şi simbolic, al unei ţări, al unui oraş, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ♢ expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alţii. 3. (înv.) Piatră preţioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma.Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98STÉMĂ s. armoarii (pl.), blazon, emblemă, (înv.) armături (pl.), herb, marcă, pavază, scut. (stemă unei case princiare.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeSTÉMĂ s. v. nestemată, piatră preţioasă, piatră rară, piatră scumpă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimestémă s. f., g.-d. art. stémei; pl. stémeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTÉM//Ă stemăe f. 1) Semn simbolic al unei ţări sau al unui oraş (zugrăvit pe drapel, monede, ştampile etc.); herb; blazon. 2) Marcă de nobleţe a unei familii sau dinastii; blazon; herb. 3) înv. Podoabă pe care o purtau femeile pe cap; diademă. ♢ A fi cu stemă-n frunte a se crede mai deosebit decât ceilalţi. 4) înv. Piatră preţioasă. /<ngr. stémma, lat., fr. stemma,sl. stemasTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXstémă (-me), s.f. – 1. (înv.) Coroană. – 2. Blazon, scut. – 3. Giuvaier. Mgr. στέμμα (Roesler 576; Murnu 52; cf. Vasmer, gr., 136), cf. sl. stema. Sensul 3 este impropriu, datorat unei confuzii cu nestimată. – Der. înstemat, adj. (încornorat), înv.Trimis de blaurb, 20.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.