- spân
- SPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. Căruia nu-i creşte (aproape) deloc barbă şi mustaţă. Faţă spână. Om spân. ♢ (Substantivat, m.) Spânul vrea sa-ţi răpuie capul (CREANGĂ). – lat. *spanus (< gr.).Trimis de Zavaidoc, 13.09.2007. Sursa: DLRMSPÂN, -Ă, spâni, -e, adj. (Despre bărbaţi sau despre faţa lor; adesea substantivat) Care este (biologic) lipsit de barbă şi de mustăţi. – lat. *spanus.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98SPÂN adj. (reg.) spânău, spânzac, spânzatic. (Om spân.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimespân adj. m., pl. spâni; f. sg. spână, pl. spâneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSPÂN spână (spâni, spâne) şi substantival (despre bărbaţi) Căruia nu-i creşte barbă şi mustăţi. /<lat. spanusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXspîn (-ni), adj. m. – Glabru, fără păr. – Mr. spîn. gr. σπάνος, de la στάνυς "lipsă de densitate" (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 şi 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezenţa unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteză posibilă şi nici necesară (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibilă, dar se loveşte de dificultatea trecerii lui an › în, care este aceeaşi din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntînă, stînă şi stăpîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).Trimis de blaurb, 10.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.