spartan

SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s.m. şi f., adj. 1. s.m. şi f. Persoană care făcea parte din populaţia vechiului oraş grecesc Sparta. ♦ fig. Persoană cu concepţii şi moravuri austere. 2. adj. Care aparţine Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



SPARTÁN adj. 1. (înv.) spartanicesc. (Istoria spartan.) 2. aspru, auster, sever, sobru. (Duce o viaţă spartan.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



spartán s. m., adj. m., pl. spartáni; f. sg. spartánă, g.-d. art. spartánei, pl. spartáne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SPARTÁN¹ spartană (spartani, spartane) m. şi f. 1) ist. Persoană care făcea parte din populaţia oraşului Sparta. 2) fig. Persoană care îndură lipsuri de bună voie. /Sparta n. pr. + suf. spartanan

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



SPARTÁN² spartană (spartani, spartane) ist. 1) Care aparţinea oraşului Sparta sau populaţiei lui; din Sparta. 2) fig. Care se caracterizează prin disciplină şi restricţii severe. Educaţie spartană. /Sparta n. pr. + suf. spartanan

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



SPARTÁN, -Ă adj. Propriu spartanilor; aspru, sever. // s.m. şi f. 1. Locuitor al Spartei, spartiat. 2. (fig.) Om auster, cu moravuri severe. [cf. Sparta – oraş în Grecia antică].

Trimis de LauraGellner, 02.05.2007. Sursa: DN



SPARTÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Sparta. II. adj. propriu spartanilor. ♢ (fig.; şi s.) aspru, sever, auster. (< lat. spartanus, it. spartano)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN