soră

SORĂ, surori, s.f. 1. Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii aceloraşi părinţi sau ai aceluiaşi tată ori aceleiaşi mame. ♢ Soră bună = soră care are amândoi părinţii comuni cu ai fraţilor săi. (reg.) Soră de scoarţă = fiica din altă căsătorie a unuia dintre soţii recăsătoriţi, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soţ. Soră de lapte = fată care a supt o dată cu alt copil de la aceeaşi femeie, considerată în raport cu acel copil. ♢ loc. adj. Soră cu moartea = grozav, zdravăn, foarte mare. ♢ Compuse: sora-soarelui = floarea-soarelui; sor-cu-frate = numele a două plante erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene-aurii sau albastre-violete, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (fam.; la voc.) Termen cu care cineva se adresează unei fete sau unei femei în semn de intimitate, de prietenie sau de dragoste; dragă. 3. fig. Tovarăşă, prietenă. ♦ Ţară, limbă etc. de aceeaşi origine cu alta, cu afinităţi şi trăsături comune. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad. 5. Infirmieră. [var.: (pop.) suróră, sor s.f.] – lat. soror, -oris.

Trimis de romac, 20.01.2009. Sursa: DEX '98



SÓRĂ s. v. infirmieră.

Trimis de siveco, 08.02.2009. Sursa: Sinonime



SÓRĂ s. v. copil.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



sóra-soárelui s. f.

Trimis de siveco, 21.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



sóră s. f., g.-d. art. (grad de rudenie) surórii, (personal sanitar) sórei; pl. suróri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



sóră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., g.-d. art. sóră-mii (-tii, -sii)

Trimis de siveco, 13.07.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



SÓRĂ suróri f. (folosit şi ca termen de adresare) 1) Persoană de sex feminin luată în raport cu altă persoană născută din părinţi comuni. soră bună (sau dreaptă, adevărată). ♢ soră vitregă soră numai după tată sau numai după mamă. soră cu moartea straşnic, grozav. Sor-cu-frate plantă erbacee semiparazită, cu frunze opuse şi cu flori grupate în spice sau în raceme terminale, având fructul o capsulă. soră de caritate infirmieră. 2) Călugăriţă de gradul cel mai mic. [G.-D. surorii] /<lat. soror

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



sóră (-suróri), s.f. – Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii aceloraşi părinţi. – var. înv. sor rar suroră. Mr. sor(ă), megl. soră. lat. soror (Puşcariu 1608; REW 8102), cf. vegl. saur, v. it. suora (calabr. suora, sora, sorura), sard., prov. sorre, fr. soeur, cat., sp., v. port. sor. Uz general (ALR, I, 163). Rezultatul normal sor, a fost adaptat posterior la decl. s.f., dar se mai foloseşte în Trans. de v. şi în anumite expresii, cum ar fi sor cu frate, s.m. (plantă, Melampyrum nemorosum), sor(u)-mea, sor(u)-ta, sor(u)-sa. Pentru pl. imparisilabic, cf. şi noră, om. Der. sorică, s.f. (Maram., Bucov., sora mai mică); surată (mr. surata), s.f. (soră de suflet; soră, titlu de prietenie; prietenă, camaradă), format ca fîrtat, v. aici (de la un lat. *sororiāta ‹ sororiāre, după Pascu, I, 158; legătura cu sl. sestra › posestrima, sugerată de Candrea, nu prezintă interes); surăţie, s.f. (frăţie de suflet); însurăţi vb. refl. (a se înfrăţi: a lega prietenie); surioară, s.f. (dim. de la soră); însorări, vb. (Mold., a asocia, a uni două gospodării ţărăneşti). Din rom. provine mag. szúráta (Candrea, Elemente, 409; Edelspacher 23).

Trimis de blaurb, 05.01.2009. Sursa: DER