beli

BELÍ, belesc, vb. IV. (pop.) 1. tranz. A jupui. 2. tranz. şi refl. A (se) juli. 3. tranz. (În expr.) A-(şi) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prosteşte. ♢ refl. Ce te beleşti aşa la mine? – Din sl. bĕliti.

Trimis de paula, 02.08.2006. Sursa: DEX '98



BELÍ vb. v. bulbuca, căsca, holba, juli, jupui, mări, umfla, zdreli, zgâi, zgâria.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



belí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. belésc, imperf. 3 sg. beleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. beleáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A BEL//Í beliésc tranz. pop. 1) (animale sacrificate) A curăţa de piele; a jumuli; a despuia; a jupui. 2) (copaci, ramuri) A curăţa de coajă; a coji; a jupui. ♢ beli ochii a face ochii mari privind prosteşte, cu mirare. /<sl. bĕliti

Trimis de siveco, 24.07.2007. Sursa: NODEX



A SE BEL//Í mă beliésc intranz. pop. A se uita cu prea multă curiozitate. /<sl. bĕliti

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



belí (-e'sc, belít), vb. – 1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A curăţa coaja. – 3. A descoperi (acele părţi ale trupului care sînt în mod normal acoperite sau protejate de o membrană, de piele sau de un organ). – 4. A prăda, a jefui. – Mr. bilescu, megl. bilés. lat. vēllĕre "a smulge", cu schimbare de conjug., datorită formei incoative a vb.; cf. cat. esbellegar "a sfîşia", din lat. *exvēllĭcāre. În mod tradiţional s-a păstrat der. din sl. belŭ "alb", bĕliti, "a albi", cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat rom. (cf. bili), şi că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noţiuni de "alb" şi "a jupui". cf. Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac; DAR; Candrea. Scriban se gîndea, curios, la o posibilă der. de la piele. Der. belitură, s.f. (jupuire, jupuitură); belitor, adj. (care jupuieşte); beligă, s.f., rar (coajă). Din rom. provine bg. bĕlĭam "a jupui".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER