beleag

beleág, beleáguri, s.n. (înv.) 1. semn de recunoaştere; parolă. 2. tabără.

Trimis de blaurb, 22.03.2006. Sursa: DAR



beleág (-guri), s.n. – (înv.) Semn, marcă. sl. bĕlĕgŭ (DAR). Este der. de la acelaşi cuvînt, beleaznă, s.f. (cicatrice), însă este greu de lămurit drumul urmat de împrumut; cf. mag. belezna "defect de ţesătură", rut. blyzna "cicatrice" (Puşcariu, Dacor., I, 225), rus. blizna "defect" (Bogrea, Dacor., III, 727), bg. bĕležka "semn".

Trimis de blaurb, 20.08.2006. Sursa: DER