- soarte
- SOÁRTE s.f. v. soartă.Trimis de gall, 27.09.2008. Sursa: DLRMsoárte (-órţi), s.f. – 1. Destin, ursită. – 2. Ipostază, circumstanţă, stare, condiţie. – 3. Parte rezervată de destin fiecăruia. – 4. Operaţie magică pentru a ghici viitorul. – 5. Sistem de recrutare pentru serviciul militar. – 6. Probabilitate favorabilă. – 7. Placentă. – var. soartă. Mr. soarte "placentă", megl. sorţi. lat. sǒrtem (Puşcariu 1603; REW 8107), cf. it., port. sorte, prov., fr., cat. sort, sp. suerte. Cu sensurile 4-6 se foloseşte mai ales la pl. Der. din lat. *exorta, de la exorῑri (Giuglea, Cercetări, 23; Pascu, I, 158) este improbabilă. cf. alb. šort (Philippide, II, 556). Der. sorti, vb. (a destina, a predestina; refl., Munt., despre un copil – a face pe el); sorţi (var. însorţi), vb. (a arunca sorţii; a face vrăji); sorţar, s.m. (persoană care a tras la sorţi pentru serviciul militar); sorţaş, s.m. (persoană ursită). – Din rom. provine bg. soarta "placentă" (Capidan, Raporturile, 228).Trimis de blaurb, 30.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
