- smâc
- SMÂC1 interj. Cuvânt care exprimă ideea de mişcare precipitată. (onomat., cf. hâc, bâc, zvâc, zgâţ-)Trimis de tavi, 01.06.2004. Sursa: DERSMÂC2 s.n. 1. Laţ. 2. Jucărie în formă de arc (1). (din smâc1; pentru sensul (1.) cf. zbilţ)Trimis de tavi, 29.08.2004. Sursa: DERSMÂC interj. v. huşti, ţâşti.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSMÂC s. v. căluş, laţ.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSMÂC smâcuri n. 1) Laţ de prins păsări. 2) Unealtă de pescuit formată dintr-o sfoară prevăzută la capăt cu mai multe cârlige şi cu o greutate, celălalt capăt fiind prins de o scândură fixată pe mal. /cf. a smuciTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXsmâc! interj., s.n. 1. (interj. cu val. verbală; pop.) cuvânt care sugerează o mişcare bruscă şi precipitată a unei fiinţe care sare sau care ţâşneşte de undeva; huşti!, tâşti!, ţuşti!, zvâc!. 2. (reg.; în forma: smac!) cuvânt care sugerează un gest rapid făcut de cineva pentru a apuca, a răsuci ceva. 3. (s.n.; reg.) laţ de prins păsări, câini etc.; cursă. 4. (s.n.; reg.) jucărie pentru copii în formă de arc, cu care aruncă beţişoare în părul sau barba cuiva. 5. (s.n.; reg.) câlţi. 6. (s.n.; reg.) prâsnel, titirez. 7. (s.n.; reg.) manivelă (la fântână). 8. (s.n.; reg.) putinei.Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DARsmîc interj. – Exprimă ideea de mişcare grăbită. – var. zmîc, smac, zmac şi der. Creaţie expresivă, cf. hîc, bîc, svîc, sgîţ. – Der. smîc, s.n. (laţ, coardă de prins animale; jucărie pentru copii în formă de arc), pentru al cărui prim sens cf. sbilţ; smîci (var. smăci, smînci, smu(n)ci), vb. (a smulge, a lua cu forţa, a trage de ceva; a goni, a alunga, a scutura), megl. zmuţǫs, zmuţiri, coincide cu sl. sŭmučati, smykati (Cihac, II, 350; Tiktin; Candrea), bg. smăčam, smăkvam, sb. smugjkati; simcea (var. Trans., smîncea), s.f. (nuia, vargă), probabil cu sensul de bază de "(creangă) smulsă", cf. fişcă, smuncea (după Cihac, II, 350, din sl. smykŭ "coardă"; după Scriban, metateză a lui simcea); smuceală (var. smînceală, smucitură), s.f. (smuls; zguduială; agitare); smîcni, vb. (Trans., a trage, a scoate, a tîră), cf. svîcni; smăcina, vb. (a scutura, a agita, a cerne; a desface, a descompune); cu suf. expresiv -na, cf. hîţîna, sgîlţîna (după Tiktin, din lat. machĭnāre, cf. măcina; după Candrea, din lat. *exmācĕrāre); smăcinătură, s.f. (zguduială, scuturat, cernut); smicura, vb. (a dejghioca porumbul, a bate, a scutura; a călca cu picioarele), în loc de smicula, ca sgribuli › sgriburi (după Puşcariu 1943; Candrea-Dens., 1098; Tiktin şi Candrea, dintr-un lat. *exmicŭlāre ‹ mica); smicui, vb. (înv., a biciui); smicăraie (var. Trans., smicăruie, Banat, smicurătură), s.f. (fragment, bucată); smiciula (var. sbiciula), vb. (a biciui; a zgudui, a mişca repede, a agita; a sparge, a rupe), prin contaminare cu bici (în general se consideră drept der. direct de la bici, ipoteză insuficientă pentru a explica semantismul); sbuciuma, vb. (a agita, a zgudui; refl., a se zbate, a se mişca, a se frămînta; refl., a se chinui, a se tulbura), prin intermediul unei evoluţii smăcina › *sbăcina › *sbucina şi contaminat formal evident cu bucium (după Philippide, Principii, 99; Candrea-Dens., 194; REW 1369; Tiktin; Candrea, din lat. *bucināre sau de la bucium, ipoteză care nu pare posibilă semantic); sbucium, s.n. (agitaţie, nelinişte, chin), deverbal; sbuciumătură, s.f. (agitaţie, zdruncinătură). – Din rom. provine ngr. μπουτσμῶ (Murnu, Lehnw., 36).Trimis de blaurb, 27.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
