- sluger
- SLÚGER, slugeri, s.m. Dregător în Ţara Românească şi în Moldova însărcinat cu aprovizionarea curţii domneşti şi a armatei (rangul şi atribuţiile variind de la o epocă la alta şi de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [var.: súlger s.m.] – cf. scr. s l u ž a r .Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98slúger s. m., pl. slúgeriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficslugér (-ri), s.m. – 1. Dregător, slujitor la curte, intendent principal al curţii şi al armatei, boier de rangul al treilea, titlu rămas onorific după 1738. – 2. Titlu de nobleţe asimilat de Regulamentul Organic gradului de locotenent şi sublocotenent. – var. sulger, sulgear. Origine îndoielnică. Pare să provină de la slugă, cu suf. de agent -ar, fiind vorba într-un anumit fel de şeful servitorilor de la curte, cf. sb. služar "slugă"; var. ca la clucer, culcer. Der. de la sulgiu (Tiktin; Scriban) nu pare verosimilă şi nu se justifică semantic. – Der. slugerie (var. sulgerie), s.f. (demnitate de sluger); slugereasă (var. sulgereasă), s.f. (nevastă de sluger). Din rom. provin sl. služarĭ şi ngr. σλουτσιάρις (Meyer, Neugr. St., II, 78).Trimis de blaurb, 24.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.