sinecdocă

SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s.f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părţii (şi invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuşi etc. [acc. şi: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.

Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX '98



sinecdócă s. f., g.-d. art. sinecdócei; pl. sinecdóce

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SINECDÓ//CĂ sinecdocăce f. Figură de stil care constă în extinderea sau restrângerea sensului unui cuvânt, substituindu-se denumirea întregului cu denumirea unei părţi a acestuia şi invers. /<lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



SINECDÓCĂ s.f. Figură de stil care constă în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt folosindu-se partea pentru întreg, întregul pentru parte, genul pentru specie, specia pentru gen, singularul pentru plural etc. [cf. fr. synecdoque, lat., gr. synecdoche].

Trimis de LauraGellner, 24.04.2007. Sursa: DN



SINÉCDOCĂ s. f. figură de stil constând în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt, folosindu-se partea pentru întreg, genul pentru specie, singularul pentru plural şi invers, materia din care e făcut un lucru pentru lucrul însuşi. (< fr. synecdoque, gr. synekdokhe)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN