- bau
- BAU interj. Cuvânt cu care se sperie, de obicei în glumă, copiii. – Onomatopee.Trimis de valeriu, 03.04.2003. Sursa: DEX '98bau interj.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficbáu interj. – Se foloseşte cu intenţia de a surprinde sau a speria. Este creaţie expresivă, care se foloseşte atît în forma simplă, cît şi repetată, baubau; cf. ngr. μπάμπουλα, calabr., sicil. babbau, germ. Wauwau. În limbajul copiilor de la oraş se folosesc mai cu seamă: bau, interj.; bau, s.m. (lupul, sperietoarea) şi baubau, s.m. (speriatoarea, măgăoaia), acesta din urmă poate datorită influenţei numeroaselor dădace de origine germană. Forma reduplicată s-a redus uneori la babau(ă), s.m. şi f. În nordul Trans. se foloseşte a băuna, vb. (a urla), care pare a depinde de aceeaşi sursă expresivă. Totuşi, Puşcariu, ZRPh., XXXIII, 232 (urmat de REW 1001 şi DAR) îl derivă din lat. *baubŭlare, şi acesta din baubāri (cf. sard. baulái "a lătra"); dar ipoteza pare inutilă, şi fonetismul prezintă dificultăţi. După Pascu, Beiträge 8, a băuna ar fi produsul unei contaminări a lat. baulare cu verbe de tipul mieuna, scheuna.Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.