dinte

dinte
DÍNTE, dinţi, s.m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalţ, aşezate în cavitatea bucală a majorităţii vertebratelor şi servind de obicei pentru a rupe, a mesteca şi a fărâmiţa alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici aşezate în partea din faţă a maxilarelor. ♢ Dinte de lapte = fiecare dintre dinţii care le cresc copiilor în primii ani ai vieţii şi care cad mai târziu, fiind înlocuiţi cu dinţii definitivi. ♢ expr. Soare cu dinţi = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ţine de ceva cu dinţii = a nu ceda cu nici un preţ, a nu renunţa la ceva în ruptul capului. Înarmat până în dinţi = puternic înarmat. A-i scoate (cuiva) şi dinţii din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva) cu desăvârşire. A-şi arăta dinţii = a ameninţa; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinţi = (în legătură cu verbe de declaraţie) neclar, nedesluşit (şi cu nemulţumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulţumire, de supărare sau de duşmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roşii-purpurii sau verzui aşezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late şi albicioase, cu un şănţuleţ la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimţii, proeminenţele (ascuţite şi regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de maşină; fiecare dintre colţii pieptenului, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălţime stâncoasă, izolată, cu pereţii abrupţi; colţ. – lat. dens, -ntis.
Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

DÍNTE s. 1. colţ. (dinte al greblei, al furcii etc.) 2. colţ, măsea. (dinte la grapă.) 3. colţ, zimţ. (dinte al ferăstrăului.) 4. crestătură, zimţ. (dinte pe muchia unei monede.) 5. (bot.) dintele-dracului (Polygo-num hydropiper) = (reg.) iarbă-iute, iarbă-roşie, piper-de-apă, piper-de-baltă, piper-de-vale, piperul-balţii, piperul-broaştei.
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

dínte s. m., pl. dinţi
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

díntele-drácului (bot.) s. m.
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

DÍN//TE dinteţi m. 1) Formaţie osoasă fixată în maxilar care serveşte pentru a muşca, a rupe şi a mesteca hrana sau ca mijloc de apărare. ♢ dinteţi de lapte primii dinţi care le cresc copiilor (şi care cad, fiind înlocuiţi cu alţii). Soare cu dinteţi soare pe timp geros sau răcoros. A se ţine de ceva cu dinteţii a nu se lăsa de ceva cu nici un preţ. Printre dinteţi a) nelămurit, neîn-ţeles; b) fără dorinţă; în mod ostil. A-şi lua inima în dinteţi a-şi face curaj; a îndrăz-ni. Înarmat până în dinteţi echipat cu tot felul de arme. A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pică. A scoate cuiva şi dinteţii din gură a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu dinteţii la stele a nu avea ce mânca. 2) Fiecare dintre piesele în formă de cui ale unei unelte agricole; colţ. 3) (la obiecte sau piese) Zimţ sau crestătură pe margine. dinteţii ferăs-trăului. 4) bot.: dintetele dracului plantă cu flori roşii, albe sau verzui, care creşte prin locuri umede (mlaştini, bălţi). /<lat. dens, dintentis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

dínte (dínţi), s.m.1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu smalţ, aşezate în cavitatea bucală, care servesc pentru a rupe şi mesteca alimentele. – 2. Zimţi, crestături, colţi (la unelte). – 3. Înălţime stîncoasă, colţ. – Mr., istr. dinte, megl. dinti. lat. dĕntem (Puşcariu 533; Candrea-Dens., 498; REW 2556; Tiktin); cf. it., port. dente, prov., fr., cat. dent, sp. diente, alb. dëmb. – Der. dinţar, s.m. (unealtă cu care se înclină dinţii ferăstrăului); dinţat, adj. (cu dinţi); dinţos, adj. (cu dinţi mari); dinţărit, s.n. (cadou făcut pentru a face digestia mai plăcută); se spune ironic atunci cînd, după ce dai de mîncare cuiva, pe deasupra mai trebuie să-i şi plăteşti; este formaţie ironică, de la dinte cu suf. -ărit, ca la numele de dări în general, cf. gărdurărit, vădrărit, etc. (după Candrea, din tc. diş parasi "bani pentru dinţi").
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем решить контрольную работу

Look at other dictionaries:

  • Dinte — Dinte, s. Tinte …   Pierer's Universal-Lexikon

  • Dinte, die — Die Dinte, S. Tinte …   Grammatisch-kritisches Wörterbuch der Hochdeutschen Mundart

  • Dinte — ∙Dịn|te: ↑Tinte: Ein alter ... Herr ... hat D. und Papier gefordert (Raabe, Chronik 59); Setzen Sie sich. Schreiben Sie! Hier ist Feder und D. (Schiller, Kabale III, 6) …   Universal-Lexikon

  • colţ — COLŢ, (I, II 4) colţuri, s.n. (II, III) colţi, s.m. I. s.n. 1. Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ♢ Colţul gurii = fiecare dintre cele două extremităţi laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare… …   Dicționar Român

  • denticul — DENTÍCUL, denticule, s.n. Element decorativ în relief de forma unui dinte, folosit la ornamentarea cornişelor. – Din fr. denticule. Trimis de cornel, 09.07.2004. Sursa: DEX 98  dentícul s. n., pl. dentícule Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa:… …   Dicționar Român

  • canin — CANÍN, Ă, canini, e, adj., s.m. 1. adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. s.m. Fiecare dintre dinţii lungi şi ascuţiţi, aşezaţi între dinţii incisivi şi premolari, foarte dezvoltaţi la animalele carnasiere. – Din fr. canin,… …   Dicționar Român

  • dentiform — DENTIFÓRM, Ă, dentiformi, e, adj. Care are forma unui dinte. – Din fr. dentiforme. Trimis de cornel, 09.07.2004. Sursa: DEX 98  dentifórm adj. m., pl. dentifórmi; f. sg. dentifórmă, pl. dentif …   Dicționar Român

  • molar — MOLÁR1, molari, adj. (În sintagma) Dinte molar (şi substantivat, m.) = dinte mare cu suprafaţa lată, cu mai multe rădăcini, care serveşte la sfărâmarea şi măcinarea alimentelor; măsea. – Din fr. molaire. Trimis de LauraGellner, 03.06.2004. Sursa …   Dicționar Român

  • extracţie — EXTRÁCŢIE, extracţii, s.f. 1. Extragere. 2. Operaţie de aducere la suprafaţă a minereului, a materialelor şi a personalului, prin puţuri verticale sau înclinate care fac legătura cu diferite planuri ale minei. 3. Îndepărtare a unui corp străin… …   Dicționar Român

  • măsea — MĂSEÁ, măsele, s.f. 1. Fiecare dintre dinţii mari (terminaţi cu o suprafaţă plată) fixaţi în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om şi la unele animale, servind la zdrobirea şi la măcinarea alimentelor; molar1. ♢ Măsea de minte =… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”