- samar
- SAMÁR, samare, s.n. 1. Şa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari şi pe catâri; p. ext. încărcătură care se aşează pe spatele unui animal de povară. 2. Bucată de scândură având pe una din feţe o mică platformă, care serveşte la transportarea cărămizilor pe schele. 3. Laţ de sprijin pe care se aşează căpriorii acoperişului unei case. – Din bg., scr. samar.Trimis de RACAI, 24.08.2007. Sursa: DEX '98SAMÁR s. (reg.) şa. (samar de măgar.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimesamár s. n., pl. samáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSAMÁR samare n. 1) Şa de povară (fără scări) pentru măgari şi catâri. 2) Încărcătură care se aşază pe spatele unui animal de povară. 3) Leaţ de sprijinire a căpriorilor la acoperişul unei case ţărăneşti. /<bulg. samar, ngr. sagmáriaTrimis de siveco, 25.07.2007. Sursa: NODEXsamár (samáre), s.n. – 1. Şa de povară, tarniţă. – 2. Creastă, culme de casă. – Mr. sumar, sămar, megl. sămar. sl. samarŭ "încărcătură" (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 324), cf. bg., sb., cr., slov., alb. samar, tc. semer, mag. szamar "măgar", din mgr. σα(γ)μάριον (Meyer, Türk. St., I, 40; Vasmer, gr., 129; cf. REW 7512). Der. din mgr. (Roesler 576) sau din tc. (Lokotsch 1883; Ronzevalle 101) este improbabilă, ca şi originea rom. a bg. (Capidan, Raporturile, 210). – Der. însămăra, vb. (a pune samarul).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.