preteriţiune

PRETERIŢIÚNE, preteriţiuni, s.f. Figură retorică prin care autorul atrage atenţia că nu vrea să aducă în discuţie un anumit lucru, despre care totuşi vorbeşte. [pr.: -ţi-u-] – Din fr. prétérition.

Trimis de oprocopiuc, 13.04.2004. Sursa: DEX '98



PRETERIŢIÚNE s. (rar) pretermisie. (Figura reto-rică numită preteriţiune.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



preteriţiúne s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. preteriţúnii; pl. preteriţiúni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



PRETERIŢIÚN//E preteriţiunei f. Procedeu de retorică prin care oratorul, atrăgând atenţia asupra unui lucru ce trebuie trecut sub tăcere, vorbeşte totuşi despre el. [Sil. -ţi-u-] /<fr. prétérition

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



PRETERIŢIÚNE s.f. Figură de retorică prin care oratorul declară că nu vrea să vorbească despre un lucru, despre care totuşi vorbeşte; pretermisie; paralipsă. [pron. -ţi-u-. / < lat. praeteritio, cf. fr. préterition].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



PRETERIŢIÚNE s. f. figură retorică prin care se declară că nu se va vorbi despre un lucru, amintit totuşi în expunere; pretermisie, paralipsă. (< fr. prétérition, lat. praeteritio, omisiune)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN