- aură
- ÁURĂ s.f. (livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). (med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [pr.: a-u-] – Din lat. aura.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ÁURĂ s. v. aureolă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeÁURĂ s. v. adiere, boare, zefir.Trimis de siveco, 20.02.2009. Sursa: Sinonimeáură s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. áurei; pl. áureTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÁURĂ s.f. 1. Boare, adiere. 2. (Liv.) Nimb, aureolă (1). 3. Stare particulară care precedă o criză, de obicei în epilepsie. [pron. a-u-. / < lat., fr. aura].Trimis de LauraGellner, 29.01.2006. Sursa: DNáură (-re), s.f. – Boare, zefir. – Mr. avră, megl. aură. lat. (it.) aura (sec. XIX). Este cuvînt folosit aproape exclusiv de poeţii romantici, şi are aspect de italienism. Totuşi, pare să fi fost popular în trecut, deoarece se conservă în dialecte. În Candrea-Dens., 121, apare ca cuvînt popular.Trimis de blaurb, 29.09.2006. Sursa: DERÁURĂ s. f. 1. aureolă (5). 2. stare particulară care precedă o criză de epilepsie. 3. fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiaţii ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică. (< lat., fr. aura)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.