- pită
- PÍTĂ, pite, s.f. (reg.) 1. Pâine. ♢ Compus: pita-vacii = ciupercă comestibilă, cu pălăria roşcată-cenuşie, cu carne albă, care devine albastră în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. fig. Hrană necesară pentru trai; mijloace de existenţă; p. ext. slujbă, funcţie, post. – Din bg. pita.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98PITALUIDUMNEZÉU s. v. râşcov.Trimis de siveco, 30.05.2008. Sursa: SinonimePÍTĂ s. v. pâine.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimepítă s. f., g.-d. art. pítei; pl. píteTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficPÍT//Ă pităe f. reg. 1) Produs alimentar făcut din aluat dospit, frământat şi copt în cuptor; pâine. ♢ Celui flămând numai pităa-i în gând fiecare se gândeşte la ceea ce îl interesează. 2) fig. Hrana cea de toate zilele. /<bulg. pitaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpítă (píte), s.f. – Pîine; slujbă. – Mr., megl. pită. Mgr. πίτα cf. tc. pite (Miklosich, Et. Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654), alb. pitë (Meyer, alb. St., IV, 97), bg. pita (Conev 86), sb. pita (Vasmer, gr., 117), iud. sp. pita, calabr. pitta "pîine" (REW 6546; Rohlfs, EWUG, 1714), mag. pita. – Der. pitan (var. chitan), s.m. (Mold., pîine de casă; înv., pîine proastă); pitar, s.m. (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, însărcinat cu brutăria Palatului şi cu intendenţa armatei, mai tîrziu şi cu trăsurile domnului), cf. sl. pitari, care pare a proveni din rom.; pitărie, s.f. (Banat şi Trans., brutărie; slujba de pitar); pităreasă, s.f. (nevastă de pitar; brutăriţă); pituşcă, s.f. (pîinişoară); pitoancă, s.f. (ciupercă, Boletus granulatus), cf. Iordan, Dift., 215 şi Pascu, suf., 271. – Din rom. provine ngr. πιτάρις (Meyer, Neugr. St., II, 77).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.