omotetie

OMOTETÍE, omotetii, s.f. (geom.) Relaţie între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. – Din fr. homothétie.

Trimis de oprocopiuc, 04.05.2004. Sursa: DEX '98



omotetíe s. f., art. omotetía, g.-d. art. omotetíei; pl. omotetíi, art. omotetíile

Trimis de siveco, 07.02.2006. Sursa: Dicţionar ortografic



OMOTETÍE s.f. Corespondenţă între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. [gen. -iei, var. homotetie s.f. / < fr. homothétie, cf. gr. homos – asemănător, thesis – poziţie].

Trimis de LauraGellner, 22.04.2005. Sursa: DN



OMOTETÍE s. f. (mat.) transformare geometrică în care punctele corespondente sunt coliniare cu un punct fix (centru), distanţa faţă de el crescând sau reducându-se în raport constant. (< fr. homothétie)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN