lumină

LUMÍNĂ, lumini, s.f. I. 1. Radiaţie sau complex de radiaţii electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente şi care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiaţii. ♢ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conţine toate radiaţiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conţine un număr foarte mic de radiaţii infraroşii şi care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiaţii de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conţine radiaţii de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcţiilor de oscilaţie ale radiaţiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcţiei de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiaţii electromagnetice ale căror direcţii de oscilaţie nu sunt uniform distribuite în jurul direcţiei de propagare. (astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, şi primăvara spre vest, după apusul soarelui. (fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanţe. ♢ loc. adv. La lumina mare = făţiş, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ♢ loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepţii), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ♢ loc. vb. A da lumină = a lumina. ♢ expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simţul văzului; a se naşte. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieşi la vedere, a se arăta. A ieşi la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieşi dintr-o situaţie grea; b) a ieşi la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situaţie, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidenţă; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidenţă aspectele pozitive (sau negative) din viaţa sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepţii. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieşi la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ♢ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicaţie luminoasă care serveşte la controlul stării şi al modului de funcţionare a unei instalaţii de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziţiei sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Şi în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparaţie) Fiinţă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preţ, mai scump. ♢ expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenţie. II. fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învăţătură, cultură, educaţie. ♢ expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înţelege. III. 1. Distanţa liberă dintre feţele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre feţele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafaţă. 3. Stăvilarul morii. [pl. şi: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) "lumină".

Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



Lumină ≠ întunecime, întuneric, obscuritate, umbră

Trimis de siveco, 27.11.2008. Sursa: Antonime



LUMÍNĂ s. 1. v. strălucire. 2. lumină electrică = electricitate, energie electrică. (S-a întrerupt lumină.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



LUMÍNĂ s. v. luminare, watt.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



LUMINĂ-DE-PĂDÚRE s. v. licurici.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



LUMÍN//Ă luminăi f. 1) Radiaţie electromagnetică, emisă de un corp incandescent sau luminescent, care acţionează asupra ochilor făcând vizibilă lumea înconjurătoare. luminăa soarelui. ♢ A se face lumină a se face ziuă. Pe lumină la lumina zilei; după ce s-a luminat de ziuă sau înainte de a însera. A vedea luminăa zilei a) a avea vedere; b) a se naşte. A vedea luminăa tiparului a apărea de sub tipar. (Limpede) ca luminăa zilei absolut clar; de netăgăduit. 2) Sursă, izvor care luminează. ♢ A aprinde luminăa a aprinde ceva de luminat. lumină electrică iluminare pe bază de energie electrică. 3) Deschizătură din mijlocul irisului prin care pătrunde radiaţia electromagnetică a corpurilor incandescente sau luminescente; pupilă. luminăa ochilor. 4) fig. Deşteptare a minţii. ♢ A se face lumină în capul (sau mintea) cuiva a deveni clar. 5) Deschidere liberă într-o construcţie. [G.-D. luminii] /Probabil din lume

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



lumínă (lumíni), s.f. – 1. Claritate, transparenţă. – 2. Strălucire, splendoare. – 3. Ştiinţă, cunoaştere. – 4. Făclie, corp luminos. – 5. Lumînare. – 6. Vedere. – Mr. lumină, lunină. lat. lumina, pl. lui lūmen (Puşcariu 994; REW 5161; Tiktin). Schimbarea de accent se aplică poate prin confuzia terminaţiei, cu suf. -ină, ca în albină, sulfină, tulpină etc. Candrea-Dens., 1016 şi Candrea propune un intermediar lat. *luminina, care nu pare convingător. Sensul de lumină "pupilă", este aproape general (ALR, I, 19). Der. lumina, vb. (a da lumină; a străluci; a clarifica; a ghida, a sfătui), din sec. XVII, şi forma de conjug. pare der. din rom. (după Tiktin şi Candrea, din lat. lumināre; după Candrea-Dens., 1017. din lat. *allumināre; conservarea lui i arată şi o dependenţă directă de lumină); luminăciune, s.f. (înv., iluminare; înv., titlu de demnitate; înălţime, alteţă); luminat, adj. (iluminat; cult; strălucitor; înv., înalt, calificativ oficial, în sec. XVII-XIX, cînd e vorba de voievod); luminăţie, s.f. (înv., înălţime, titlu de demnitate); luminător, adj.(care luceşte, care luminează; care iradiază; care clarifică); luminător, s.n. (ferăstruică, lucarnă); luminiş, s.n. (rarişte, poiană; spaţiu descoperit într-o pădure); luminiţă, s.f. (lumină mică; plantă, Oenothera biennis); luminos, adj. (strălucitor, splendid, cult, instruit); luminoasă, s.f. (plantă, Clematis erecta), pe care Scriban îl derivă din rus. lomonos încrucişat cu luminos; strălumina, vb. (a ilumina); străluminat, adj. (mărit, slăvit). cf. lume, lumînare. Der. neol. ilumina, vb., din fr. iluminer; iluminaţi(un)e (var. pop. luminaţie) , s.f. (iluminaţie; sărbătoare nocturnă); înlumina, vb. (a ilumina; a prinde culoare), din fr. enluminer; luminozitate, s.f., din fr. luminosité. – Din rom. provine ngr. λουμίνι "candelă, lumînărică".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER