laviţă

LÁVIŢĂ, laviţe, s.f. Scândură lată fixată pe ţăruşi de-a lungul unui perete în casele ţărăneşti, pe care se stă. ♦ Bancă fixată afară (la poarta caselor ţărăneşti). ♦ (Rar) Scândură pe care se şade în căruţă, în sanie. [var.: láiţă s.f.] – Din bg. lavica.

Trimis de Anonim, 10.10.2008. Sursa: DEX '98



láviţă s. f., g.-d art. láviţei; pl. láviţe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



LÁVIŢ//Ă laviţăe f. 1) Bancă constând dintr-o scândură lată fixată pe pari de-a lungul unui perete în casele ţărăneşti. 2) Bancă (fără spetează) la poartă. [G.-D. laviţei] /<bulg. lavica

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



láviţă (láviţe), s.f. – Pat de scînduri, culcuş. – var. laiţă. sl. (bg.) lavica (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 62; DAR), cf., sb. lavic, ceh. lavice, pol. ławica, ţig. lavica. – var., din bg. lajca (Scriban). – Der. la(v)icer, s.n. (covor mic pentru mobilă sau bănci).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER