hiolă

HÍOLĂ s.f. (reg.; în loc. adv.) În hiolă = târând după sine, împingând cu sine. – et. nec.

Trimis de gall, 13.11.2002. Sursa: DEX '98



híolă s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



hiólă s.f. – În expresia: în hiolă, tîrîş. – var. fiolă, fiulă. Origine necunoscută. După Bogrea, Dacor., I, 258, urmat de Scriban, din lat. fibŭla (ca. subula › sula), care nu se înţelege sub aspect semantic şi nici fonetic (formele cu f nu apar în DAR şi par incerte; accentul nu este clar). Pare formaţie expresivă, pe baza lui a se hăi, hîi "a se nărui, a se prăbuşi". În Mold.

Trimis de blaurb, 24.10.2008. Sursa: DER