geme

GÉME, gem, vb. III. intranz. 1. (Despre fiinţe) A scoate sunete nearticulate ca urmare a unei dureri (fizice sau morale). ♦ fig. (Despre elemente ale naturii) A fremăta, a murmura, a vui. 2. fig. A fi plin, încărcat peste măsură. – lat. gemere.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



GÉME vb. a se lamenta, a se tângui, a se văita, (înv. şi reg.) a (se) scrivi. (geme de durere.)

Trimis de siveco, 17.05.2007. Sursa: Sinonime



géme vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. gem, imperf. 3 sg. gemeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. geámă; part. gemút

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A GÉME gem intranz. 1) A scoate sunete înfundate şi prelungi, din cauza unor dureri chinuitoare; a produce gemete. 2) (despre frunze, păduri, ape etc.) A produce un zgomot înăbuşit, mişcându-se încet; a fremăta; a murmura. 3) A produce un zgomot prelung şi pătrunzător; a vui; a vâjâi. 4) fig. A fi arhiplin; a fi supraîncărcat. /<lat. gemere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



géme (gém, gemút), vb. – 1. A scoate sunete nearticulate ca urmare a unei dureri, a se plînge. – 2. A fi plin, încărcat peste măsură. – Mr. gem, gimută, geamire. lat. gĕmĕre (Puşcariu 703; Candrea-Dens., 727; REW 3722; DAR), cf. it. gemere, prov., cat., sp. gemir, fr. geindre, port. gemer, alb. ğemoń (Philippide, II, 643). – Der. gemător, adj. (care geme); geamăt (var. gemăt, gemet), s.n. (sunet nearticulat de durere) poate fi la fel de bine der. intern. cu suf. -et, ca freamăt, treacăt, sau reprezentant al lat. gĕmĭtus (Puşcariu 705; Candrea-Dens., 728; REW 3724; DAR); îngemere, vb. (înv., a geme), ar putea reproduce lat. ingĕmĕre; gemut, s.n. (geamăt).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER