- fie
- FÍE1 conj. 1. (În corelaţie cu sine însuşi sau cu "or" şi "sau", introduce o propoziţie disjunctivă, exprimând nu numai alternanţa sau opoziţia, ci şi o nuanţă de condiţie) Ori... ori... 2. (Urmat de "şi" introduce o propoziţie concesivă) Chiar (şi), măcar. – lat. fiat.Trimis de LauraGellner, 27.03.2009. Sursa: DEX '98FÍE2 s.f. (înv.; azi pop., urmat de un adj. pos. sg.) Fiică. A fost fie-sa pe la noi. – lat. filia.Trimis de LauraGellner, 10.05.2004. Sursa: DEX '98FÍE conj. v. ori.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeFÍE interj. (fam.) calea-valea!, treacă-meargă!Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeFÍE s. v. copilă, fată, fiică.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimefíe conjcţ.Trimis de siveco, 12.03.2007. Sursa: Dicţionar ortograficfíe s. f. (în: fie-mea, fie-ta, fie-sa)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFIE conj. (exprimă un raport disjunctiv şi leagă părţi de propoziţie sau propoziţii) Sau; ori. /<lat. fiatTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfíe (-íi), s.f. – Fiică, fată. – var. fiie, fiiă, (Bihor) hie. Mr. hil’e, megl. iil’e. lat. fῑlia (DAR), cf. it. figlia (v. lomb. fiia), fr. fille, sp. hija, port. filha. Cuvînt înv. (cf. ALR 193), supravieţuieşte curent în expresia fie-mea, fie-ta, fie-sa; cf. şi fă. – Der. fiică (var. fică), s.f., formaţie dim. cu suf. -ică, ca în fetică, mătuşică (analogia cu maică, sugerată de DAR, nu prezintă interes); este cuvînt care l-a înlocuit pe cel anterior. cf. fiu, fă.Trimis de blaurb, 12.09.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.