diac

DIÁC¹, dieci, s.m. 1. Scriitor de cancelarie şi slujbaş al vistieriei din ţările române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învăţat. 2. (reg.) Cântăreţ bisericesc. – Din sl. dijakŭ.

Trimis de IoanSoleriu, 17.07.2004. Sursa: DEX '98



DÍAC², diace, s.n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducţie, sub acţiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [pr.: di-ac] – Din fr. diac.

Trimis de IoanSoleriu, 17.07.2004. Sursa: DEX '98



DIÁC s. 1. (ist.) grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor, uricar. (diac în cancelariile din ţările române.) 2. v. dascăl.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



DIÁC s. v. cărturar, erudit, învăţat, savant.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



diác s. m. (sil. di-ac), pl. diéci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



diác s. n. (sil. di-ac), pl. diáce (sil. di-a-ce)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



DIÁC diéci m. 1) (în Moldova şi în Muntenia medievală) Slujbaş în cancelaria domnească, însărcinat cu scrierea uricelor; uricar; grămătic. 2) Persoană care conduce un cor bisericesc. [Sil. di-ac] /<sl. dijaku

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



diác (-ci), s.m. – 1. (înv., Trans.) Cîntăreţ bisericesc. – 2. Scriitor de cancelarie, copist. – 3. Scriitor, om cult, instruit, erudit. – Mr. δiac, megl. diac. ngr. διάϰος (Murnu 17), în principal prin intermediul sl. dijakŭ (Miklosich, Lexicon, 162; Miklosich, Slaw. Elem., 21; cf. Vasmer gr., 52); cf. diacon. pl. mold. dieci. – Der. dieciţă, s.f. (nevastă de diac, cîntăreţ).

Trimis de blaurb, 30.07.2007. Sursa: DER