căra

căra
CĂRÁ, car, vb. I. 1. tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantităţi mari). ♢ expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (fam.) A pleca repede (şi pe furiş) de undeva; a se cărăbăni. – lat. *carrare.
Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98

CĂRÁ vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari căra bolnavul.) 2. v. pleca. 3. v. fugi.
Trimis de siveco, 18.10.2007. Sursa: Sinonime

cărá vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. şi pl. cáră; conj. prez. 3 sg. şi pl. cáre
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A CĂRÁ car tranz. (obiecte sau fiinţe) A duce dintr-un loc în altul. ♢ căra apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare
Trimis de siveco, 20.10.2008. Sursa: NODEX

A SE CĂRÁ mă car intranz. pop. A pleca de undeva (repede şi pe furiş); a se cărăbăni. /<lat. carrare
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

cărá (cár, át), vb.1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruţa. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (refl.) A se cărăbăni. – 6. (arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Puşcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formaţia lat. nu pare normală. Ar fi de aşteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre "a coborî", de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. cf. totuşi v. sard. carrare "a căra" (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu ţig. kere "a casa", cf. cărel. Der. cărat, s.n. (acţiunea de a căra, transport); cărător, s.m. (hamal); cărător, s.n. (coş, coşarcă); cărătură, s.f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu ţig. kere "a casa" (Graur 134); cărăuş, s.m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -; cărăuşesc, adj. (propriu cărăuşilor); cărăuşi, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăuşit); cărăuşit, s.n. (cărat). Din rom. provine bg. karam "a conduce" (Capidan, Raporturile, 205).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • cara — sustantivo femenino 1. Parte delantera de la cabeza en la que se encuentran los ojos, la nariz y la boca. Sinónimo: rostro. 2. Uso/registro: coloquial, coloquial, coloquial, coloquial, coloquial, coloquial. Expresión del rostro: Ana tiene una… …   Diccionario Salamanca de la Lengua Española

  • Cara — or CARA may refer to:* Classification and Rating Administration, a division of the Motion Picture Association of America that administers the MPAA film rating system * Council for Assisting Refugee Academics, a charitable organization *… …   Wikipedia

  • cara — 1. de cara a. Locución preposicional usada con sentidos diversos: a) ‘Frente a, mirando en dirección a’: «Permanece callado, de cara a la pantalla vacía» (Volpi Klingsor [Méx. 1999]). En España también se usa sin la preposición de: «Pasaron la… …   Diccionario panhispánico de dudas

  • Cara — steht für: Cara (Band), eine Irish Folk Band Cara (Presinge), Weiler in der Gemeinde Presinge, Schweiz Cara (Schottland), eine Insel bei Gigha, Schottland Cara (Vorname), ein weiblicher Vorname, Namensträgerinnen siehe dort einen Angehörigen… …   Deutsch Wikipedia

  • câră — CẤRĂ s.f. (pop.; în expr.) A se ţine de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistenţe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în duşmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv).… …   Dicționar Român

  • cara — f. anat. Parte anterior de la cabeza, desde el principio de la frente hasta la barbilla. Medical Dictionary. 2011. cara parte anterior de la …   Diccionario médico

  • Cara — f English: 20th century coinage, from the Italian term of endearment cara ‘beloved’ or the Irish Gaelic vocabulary word cara friend. This is not normally used as a given name in Italy, where such innovations are held in check by the hostility of… …   First names dictionary

  • cara — s. f. 1. Parte anterior da cabeça; semblante, fisionomia. 2.  [Por extensão] Frente ou lado anterior de certos objetos. 3. Lado da moeda em que está a efígie. 4.  [Figurado] Ousadia. 5. Atrevimento. 6. cara de Páscoa: rosto alegre, pessoa risonha …   Dicionário da Língua Portuguesa

  • Cara —    CARA, Argyll.    See Gigha and Cara …   A Topographical dictionary of Scotland

  • Cara [1] — Cara, Maß, in Apulien so v.w. Stara …   Pierer's Universal-Lexikon

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”