- cruce
- CRÚCE, cruci, s.f. I. 1. Obiect format din două bucăţi de lemn, de piatră, de metale preţioase etc. aşezate perpendicular şi simetric una peste alta şi constituind simbolul credinţei creştine. ♢ expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstiţioşi când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificaţii: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creştină; peste un text indică semnul anulării etc. ♢ Cruce roşie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanţelor, centrelor de asistenţă medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creştin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept şi, succesiv, la cei doi umeri. ♢ expr. A-şi face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creştină: creştinism. 5. Termen care intră în componenţa numelui unor decoraţii, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea "Sfântul Gheorghe". 6. Nume dat la diverse obiecte sau părţi ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ♢ (tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permiţând transmiterea mişcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesă de oţel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. ♦ Crucea căruţei = bucată de lemn pusă de-a curmezisul peste proţap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopţii = miezul nopţii. ♢ loc. adj. şi adv. În cruce = (aşezat) cruciş, încrucişat. ♢ expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciş. ♢ expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acţiuni, a se pune de-a curmezişul spre a o zădărnici. 8. Instrument de tortură în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuţie şi pe care era apoi pironit cu cuie. ♢ expr. A-şi purta crucea = a îndura o suferinţă mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (pop.: art.) Constelaţia lebedei, formată din cinci stele aşezate în formă de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ♢ expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o staţie, venind din direcţii diferite. (reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieşi cuiva cineva în cale, a se încrucişa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neaşteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluţii; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldaţi, care erau obligaţi să plătească, în mod solidar, căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina şi frunzele păroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – lat. crux, -cis.Trimis de gudovan, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CRÚCE s. v. creştinism, ghindă, intersecţie, încrucişare, întretăiere, jumătate, lambă, răscruce, răspântie, spatie, treflă, vătrai.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCRÚCE s., adv. I. s. 1. v. troiţă. 2. cercevea. (cruce la o fereastră.) 3. (tehn.) (reg.) strup, strupalnic. (cruce la ham.) 4. (tehn.) răscruce. (De cruce căruţei se prind şleaurile.) 5. (tehn.) ceatlău, (reg.) flântar, măgăriţă, răscol, scară, (Mold., Transilv. şi Ban.) feleherţ, (Mold. şi Transilv.) spiţă, (Transilv.) tecărău. (cruce la car sau căruţă.) 6. (tehn.) crucea dinainte = (reg.) cântar, cumpănă, lambă, răscruce, scară. (cruce la car sau căruţă.); crucea dinapoi = (reg.) brăcinar, brănişor, coardă, iuhă, lehă, splină. (cruce la car sau căruţă.) 7. (tehn.) (reg.) bot, botniţă, hobot, obad, opleniţă. (cruce la sanie.) 8. v. bulfeu. 9. v. aripă. 10. (bot.) crucea-pământului (He-racleum sphondylium) = brânca-ursului, (înv. şi reg.) sclipeţ, (reg.) laba-ursului, talpa-ursului; crucea-voinicului (Hepatica transsilvanica) = trei-răi. II. adv. v. cruciş.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCRUCEA-PĂMÂNTULUI s. v. fierea-pământului, piedicuţă, potroacă, ţintaură.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeCRUCEA-PÂINII s. v. pristolnic, teişor.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeCRUCEA-ŞÁLELOR s. v. sacrum.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeCRUCEA-VOINÍCULUI s. v. pojarniţă, popilnic, rostopască, sunătoare.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeIARBA-CRÚCII s. v. pojarniţă, sunătoare.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeOSUL CRÚCII s. v. sacrum.Trimis de siveco, 15.10.2008. Sursa: Sinonimecrúce s. f., g.-d. art. crúcii; pl. cruciTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCRÚC//E crucei f. 1) (în antichitate) Instrument de tortură, pe care erau pironiţi osândiţii la moarte. Hristos a murit pe cruce. 2) Obiect de cult, făcut din două bucăţi de lemn, din piatră sau din metal aşezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul creştinismului. 3) Simbol al creştinismului, constând dintr-un gest făcut cu degetele mâinii drepte, care este dusă de la frunte la piept şi de la un umăr la altul. ♢ Fă-ţi cruce! dă-ţi seama ce spui! 4) v. RĂSCRUCE. 5) Obiect în formă de cruce folosit în unele mecanisme. cruceea căruţei. 6) (la cărţile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi; treflă. Damă de cruce. [G.-D. crucii] /<lat. crux, crucecisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcrúce (crúci), s.f. – 1. Obiect format din două bucăţi de lemn, piatră etc. puse perpendicular una peste alta, constituind simbolul credinţei creştine. – 2. Semnul crucii. – 3. Crucifix. – 4. (Rar) La cărţile de joc, treflă. – 5. Steag al unei oşti creştine. – 6. Companie, breaslă. – 7. Diademă în formă de cruce purtată de mirese la ceremonia de nuntă. – 8. Răscruce, răspîntie. – 9. Miez de nucă. – 10. Nume dat mai multor plante cu flori în formă de cruce: Galium cruciata; Paris quadrifolia etc. – 11. Nume dat diferitelor obiecte în formă de cruce: orcic, bîrnă transversală, transept, căprior, traversă, grindă longitudinală, cap de cruce, spiţă, diblu, braţ. – Mr. c(ă)ruţă, megl. cruţă. lat. crŭcem (Puşcariu 416; Candrea-Dens., 411; REW 2348; DAR); cf. alb. krük (Meyer 207; Philippide, II, 639), it. croce, prov. crotz, fr. croix, sp., port. cruz. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 300). – Der. cruciuliţă, s.f. (crucifix; medalion; nume dat mai multor plante cruciforme); cruci, vb. (a răstigni; a încrucişa, a amesteca două rase de animale; a blasfemia; refl., a-şi face semnul crucii, a se închina; a se minuna, a fi surprins), pentru al cărui al doilea sens cf. corci; încruci, vb. (a încrucişa; a-şi face cruce); crucelnic, s.n. (piesă la războiul de ţesut; vîrtelniţă (vârtelniţă)); crucer, s.m. (centimă dintr-un florin austriac), de la cruce după modelul lui Kreuzer, cf. creiţar; crucer, s.m. (monedă), formaţie artificială din sec. XVIII; descruci, vb. (a descompune elementele unei cruci, a desface); răscruce, s.f. (răspîntie; cruce a căruţei; cruce a vîrtelniţei); cruciş, adv. (pieziş, oblic; în formă de cruce); încrucişat, s.n. (răscruce; cruce de vîrtelniţă); încrucişa, vb. (a pune în formă de cruce; a amesteca animale de rase diferite; refl., a-şi tăia drumul, a se întretăia; refl., a-şi face cruce; refl., a se uita cruciş); încrucişetură, s.f. (răspîntie, răscruce); descrucişa, vb. (a desface ce era încrucişat); crucişetor, s.n., format după fr. croiseur. – Der. neol. cruciadă, s.f., din fr. croisade; cruciat, s.m., cf. it. crociato; crucifica, vb., din lat. crucificare, sec. XIX; crucifix, s.n., din fr.; cruciform, adj., din fr.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.