codru

CÓDRU, codri, s.m. 1. Pădure (mare, deasă, bătrână). ♢ loc. adv. Ca în codru = nestingherit, fără să-i pese de nimeni şi de nimic; foarte tare. 2. Bucată mare de pâine, de mămăligă etc. – Din lat. *quodrum (= quadrum).

Trimis de RACAI, 06.12.2008. Sursa: DEX '98



CÓDRU s. v. pădure.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CÓDRU s. v. masiv, munte.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



cânepa-códrului s. f. (sil. -dru-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



códru s. m. (sil. -dru), art. códrul; pl. codri, art. códrii

Trimis de siveco, 28.07.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



doámna-códrului (bot.) s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CÓDR//U codrui m. 1) Pădure mare şi bătrână. ♢ A lua drumul codruului a deveni haiduc. A ţipa ca în codru a vorbi foarte tare, ignorând mediul în care se află. 2) Bucată mare dintr-un produs alimentar (pâine, mămăligă, brânză etc.). /<lat. quodrum

Trimis de siveco, 03.03.2007. Sursa: NODEX



códru (códri), s.m. – 1. Parte, bucată, felie. – 2. Bucată de pămînt. – 3. Pădure. – 4. (înv.) Munte. – Mr. cod(u)ru, megl. codru. lat. pop. *codrum, atestat cu forma codra (cf. citatele din Corpus glossar. lat., în Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVIII, 84), în loc de *quodrum sau quadrum "pătrat" (Densusianu, rom., XXVIII, 62; Creţu 313; Candrea-Dens., 384; REW 6921; Capidan, Dacor., I, 509; DAR). Pentru trecerea lui qua la co-, cf. Densusianu, Hlr., 71 (împotrivă, Meyer-Lübke, Literaturenblatt, XXII, 299; Densusianu, GS, II, 321; Rosetti, I, 57 şi Diculescu, Elementele, 437, care presupune în vocalismul rom. o influenţă eolică). Semantismul nu pare să prezinte dificultăţi, dacă se are în vedere familia din care face parte quadra, şi care este aceeaşi cu cea a lui quartus, cu care s-a confundat (cf. glosele lui codra: τόπος "loc" şi τόπος "curte". Astfel, după cum fr. quart(ier) şi sp. cuarto, *codrum ar fi însemnat la început "parte a unui obiect împărţit în patru", pentru a ajunge să însemne apoi, ca în cazurile anterioare, parte a unui obiect. Pentru accepţia de bucată de pămînt, cf. sp. cuarto, quinto, la care ideea valorii aritmetice a dispărut, ca în rom. Din acelaşi etimon lat., provin prov. caire (cf. sp. desgaire), cu sensurile 1 şi 2 ca în rom. (şi sp. cairel, cf. Corominas, II, 571). Totuşi, cercetătorii de odinioară s-au oprit prea mult la sensul primitiv "pătrat, de formă pătrată", pe baza căruia este mai dificilă explicarea semantică a cuvîntului rom.; datorită acestui fapt, s-au căutat explicaţii foarte diferite. Astfel, codru este cuvînt autohton după Miklosich, Slaw. Elem., 10 şi Hasdeu, Col. Traian, 1873, 110 şi Philippide, II, 708; tracic după Pascu, I, 189; lat., dar cu influenţă semantică a sl. dĕlŭ "parte" şi "munte", după Weigang, Jb., II, 217; J. Bruch, ZRPh., LVI, 376 şi Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 83; din ngr. ϰόδρα după Cihac, II, 649; din alb. kodrë "colină" după Cihac, II, 716; Meyer 193; Şeineanu, Semasiol., 166; Puşcariu 392; din sl. krada "grămadă de lemne", după Scriban. alb. kodrë provine din rom. – Der. codrean, s.m. (locuitor din zona păduroasă; muntean; Banat, paznic de pădure; înv., soldat mercenar din regiunea Basarabiei numită Codrul Tigheciului); codroi, s.m. (plantă, Melampyrum arvense).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER