cobe

CÓBE, cobe, s.f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariţia unei excrescenţe cartilaginoase sub limbă; ţâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiţii) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ p. gener. Fiinţă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază-rea; p. ext. fiinţă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĩ "geniu, augur", bg. koba "semn rău".

Trimis de hai, 03.06.2004. Sursa: DEX '98



CÓBE s. 1. (med. VET.) ţâfnă, (pop.) moartea-găinilor. (Găină bolnavă de cobe.) 2. piază rea, (prin Transilv. şi Maram.) mărăsân. (E o cobe pentru el.)

Trimis de siveco, 08.02.2007. Sursa: Sinonime



cóbe s. f., g.-d. art. cóbei; pl. cóbe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CÓBE cobe f. 1) (la păsările domestice) Boală manifestată prin apariţia unei excrescenţe sub limbă. 2) Pasăre care suferă de această boală. 3) pop. (în superstiţii) Fiinţă (sau lucru) care prevesteşte o nenorocire; piază rea. /<sl. kobi, bulg. koba

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



cóbe (cóbe), s.f. – 1. Pasăre pe care fantezia populară o consideră de rău augur: bufniţă, huhurez, corb, cuc etc. – 2. Rău augur, semn rău, piază rea, indiciu al unei nenorociri. – 3. Boală a găinilor, ţîfnă. – 4. Pasăre care suferă de această boală. – var. cobie, coabă. Mr. cobă. sl. cobĭ "augur" (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 294; Cihac, II, 65; Meyer 193; DAR) ; cf. bg. koba, sb. kob(a), cek. kob. – Der. cobăi (var. gobăi), vb. (a ţipa păsările de noapte; a scoate strigăte lugubre); cobăit, s.n. (ţipăt de pasăre de noapte); cobăit, adj. (care suferă de cobe); cobaie, s.f. (găină; pasăre), folosit cu nuanţă depreciativă, cf. boală; cobăţ, s.m. (uliu, Astur palumbarius, Astur nisus), cf. sb. kobac, rut. kobecĭ; cobar, adj. (care crede cu uşurinţă în semne rele, pesimist); cobi, vb. (a prevesti, a anunţa nenorociri, a fi de rău augur; a plînge cu strigăte lugubre; a ţipa găina bolnavă, prevestind nenorociri), cf. bg. kobjă, sb. kobiti, mr. cubire; cobit, s.n. (rău augur, piază rea); cobeală, s.f. (rău augur, piază rea); cobitor, adj. (de rău augur). Probabil din aceeaşi familie face parte cobie, s.f. (coccis; tîrtiţă, noadă), poate datorită folosirii acesteia, cf. iadeş (după DAR, în legătură cu sb. kobila "noadă").

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER