clacă

CLÁCĂ, clăci, s.f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care ţăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moşie. ♢ expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de ţărani pentru a se ajuta unii pe alţii şi care adesea este însoţită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ♢ expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka.

Trimis de hai, 21.05.2004. Sursa: DEX '98



CLÁCĂ s. 1. (ist.) boieresc, robotă. (Ca formă a rentei feudale, clacă din Ţara Românească se numea în Moldova boieresc, iar în Transilvania robotă.) 2. şezătoare, (reg.) furcărie, (Transilv.) habă, habără, (prin Munt.) sideancă. (clacă făcută la ţară în serile de iarnă.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



clácă s. f., g.-d. art. clăcii; pl. clăci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CLÁCĂ clăci f. 1) înv. Muncă gratuită pe care ţăranii iobagi erau obligaţi s-o presteze în folosul proprietarului; boieresc. ♢ Lucru de clacă muncă făcută de mântuială. Vorbă de clacă vorbă neserioasă. 2) Muncă colectivă benevolă organizată de săteni pentru a se ajuta reciproc, urmată uneori de o mică petrecere. /<bulg. tlaka

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



clácă (clắci), s.f. – 1. (înv.) Prestaţie feudală, muncă neplătită pe care iobagul era obligat să o facă în folosul stăpînului. – 2. Muncă voluntară, care se face de obicei între vecini, spontan şi gratuit, cu caracter de reciprocitate. Se face în general pentru muncile cîmpului, pentru construcţii şi, între femei, pentru treburile gospodăreşti, şi se termină de obicei printr-o petrecere, cu băuturi şi jocuri de societate. sl. tlaka "serviciu feudal" (Cihac, II, 416; Conev 66); cf. sb., cr., slov., ceh. tlaka "serviciu", pol. tłoska "muncă voluntară", rut. kljaka, al cărui fonetism indică un împrumut din rom. (Miklosich, Wander., 21; Candrea, Elemente, 407). cf. toloacă. – Der. clăcui, vb. (a organiza sau a participa la o clacă, muncă voluntară); clăcaş, s.m. (înv., birnic; care ia parte la o clacă); clăcăşesc, adj. (de clăcaşi).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER