ţăruş

ŢĂRÚŞ, ţăruşi, s.m. Par scurt, ascuţit la un capăt, care se înfige în pământ şi care serveşte pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie de demarcaţie etc. – et. nec.

Trimis de cata, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



ŢĂRÚŞ s. pripon, (înv. şi pop.) pociumb, (reg.) poteraş, stănog, (Ban.) pălimar, (Maram., Transilv., Ban. şi Olt.) şteamp. (ţăruşul se înfige în pământ.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ţărúş s. m., pl. ţărúşi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŢĂRÚŞ ţăruşi m. Par scurt şi subţire, care se bate în pământ şi serveşte pentru a lega ceva de el sau ca semn de demarcaţie. ţăruş de pichetaj. /Cuv autoht.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ţărúş (-şi), s.m. – Par, prăjină, băţ. Origine necunoscută. Apropierea de sl. cerŭ, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terrĕus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taraş "par", dar fonetismul este dificil.

Trimis de blaurb, 26.02.2009. Sursa: DER