- şoşăi
- şoşăí (-ăésc, -ít), vb. – A şopti, a vorbi în taină. – var. şoşoi, şuşui, şoşoti. Creaţie expresivă, bazată pe consonanţa şş, cf. sîst, şop, pentru var. cf. ALR, II, 11. – Der. şosele (var. şuşele), s.f. pl. (linguşeli, vorbe amăgitoare), pentru semantism cf. şopîrcăială (după Philippide, Principii, 139, în loc de *şoptele, de la a şopti; după Densusianu, GS, VII, 281, în loc de şuteală); şoşet, s.n. (şoptit, murmur); şoşoi, s.m. (iepure), pentru al cărui semantism cf. şopîrlă (după Graur, 188 din ţig. šošoi); şoşoit (var. şoşăit, şuşuit), s.n. (murmur); şoşoitor (var. şoşăitor, şuşuitor), adj. (care şoşoteşte); şoşoială (var. şuşuială), s.f. (susur, murmur); şuşta, vb. (a murmura, a vorbi de rău), cf. pol. szust "zgomot", ceh., sb. šuškati "a vorbi în şoaptă" (după ipoteza improbabilă a lui Drăganu, Dacor., III, 700, din lat. suscĭtāre).Trimis de blaurb, 06.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.