îmbăgiua

îmbăgiuá, îmbăgiuiéz, vb. I (reg.) 1. a purta cu vorba, a încurca. 2. a amăgi, a înşela; a momi, a ademeni, a seduce.

Trimis de blaurb, 25.10.2008. Sursa: DAR



îmbăgiuá (-uéz, -át), vb. – A amăgi, a momi, a înşela. – var. îmbăgina. Origine necunoscută. Nu pare posibilă der. de la un lat. ambagĕlla, în loc de ambages, propusă de Drăganu, Dacor., I, 297 şi acceptată de DAR. În Trans. şi Mold. de Nord.

Trimis de blaurb, 11.12.2007. Sursa: DER