- tala
- TÁLA interj. (se foloseşte pentru a reda vorbirea lungă, domoală). /Onomat.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXtála interj. – Încet! (se zice despre mers sau despre extenuări făcute în grabă şi prolix). – var. tala-tala. Creaţie expresivă, cf. lelă, hala-bala, tura-vura. – Der. tală, s.f. (trăncăneală); tălălăi (var. Olt. tălăi), vb. (a sporovăi); talaf, s.n. (discuţie, şuetă), contaminare cu laf; tălălău (var. teleleu, Banat tolălău, Mold. tololoi), s.n. (zarvă, larmă, hărmălaie; s.m., palavragiu; zăpăcit, zănatic, smintit, vagabond), explicat de Cihac, ca pornind de la telal; de Bogrea, Dacor., IV, 173-81 şi Tagliavini, Arch. rom., XII, 197, ca pornind de la numele de martir Talaleo; de Densusianu, GS, II, 350, din mag. tél "iarnă", telelő "de iarnă"; şi de Drăganu, Dacor., IV, 765-67, din mag. találó. Este dubletul lui tiuliuliu (var. triuliuliu(c)), adv. (cu nas mare; adj., nebun, smintit). – Alte der. teleleică, s.f. (femeie mincinoasă, vagaboandă), pe care Candrea îl lega de telal; Tălăşman, s.m. (nume de bou), cu suf. -man (după Tiktin, din tc. talaşmak "a certa"); tălimb, adj. (mocăit); teleap-teleap (var. talap-talap), interj. (exprimă ideea de mers greoi şi apăsat), pe care Bogrea, Dacor., IV, 853 îl explică prin rut. taljap-taljap; tararai, s.n. (Banat, cîntec monoton); tărăraie, s.f. (poveste lungă, odisee); tărăşi, vb. (Olt., a relata pe larg); tărăşenie (var. tirişenie), s.f. (povestire, relatare). rus. dialectal teleljuj "leneş" (cf. Vasmer, III, 90) şi rut. tal(j)ap trebuie să provină din rom.Trimis de blaurb, 19.02.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
