săruta

SĂRUTÁ, sărút, vb. I. tranz. şi refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilinţă sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ♢ expr. (tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulţumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoţilor, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – lat. salutare.

Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



SĂRUTÁ vb. (pop. şi fam.) a (se) pupa, (Transilv., Maram. şi Ban.) a (se) ţuca, (fam.) a (se) ţucăi. (S-au săruta pe buze.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



SĂRUTÁ vb. v. saluta.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



sărutá vb., ind. prez. 1 sg. sărút, 3 sg. şi pl. sărútă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A SĂRUT//Á sărút tranz. A atinge (uşor) cu buzele (în semn de dragoste, de respect, de afecţiune sau de umilinţă). ♢ Cine nu are ochi negri sărută şi albaştri se spune despre cel care, neavând ceea ce doreşte, se mulţumeşte cu ceea ce are. Sărut mâna! formulă de salut adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. /<lat. salutare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE SĂRUTÁ mă sărút intranz. A face (concomitent) schimb de săruturi (cu cineva). /<lat. salutare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



sărutá (sărutát, át), vb. – 1. (înv.) A saluta. – 2. A pupa. – Mr. sărut(are). lat. salutāre (Puşcariu 1528; REW 7556; Şeineanu, Semasiol., 188; Densusianu, GS, II, 20). De uz general, mai puţin Banatul (ALR, I, 79). – Der. sărut, s.n. (sărutare); sărutat (var. sărutătură), s.n. (înv., salut; pupat).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER