- stol
- STOL, stoluri, s.n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de acelaşi fel. 2. Grup (mare) de fiinţe omeneşti; pâlc, ceată. ♦ spec. (înv.) Coloană de soldaţi; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulţime, grămadă de lucruri de acelaşi fel. 3. (reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos "flotă".Trimis de LauraGellner, 31.10.2008. Sursa: DEX '98PIŢIGOI-DE-STÓL s. v. piţigoi-codat.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeSTOL s. 1. cârd, (reg.) toană, toi, (Olt. şi Transilv.) ciopor. (Un stol de rândunele.) 2. v. ceată.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeSTOL s. v. coloană.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimestol s. n., pl. stóluriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTOL stoluri n. 1) Mulţime de păsări zburătoare din aceeaşi specie, adunate împreună. stol de vrăbii. ♢ În stol uri a) rânduri-rânduri; b) în grămezi. 2) Grup numeros şi neorganizat de persoane. 3) fig. Mulţime, grămadă de lucruri de acelaşi fel. /<ngr. stólosTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXstol (-luri), s.n. – 1. (înv.) Coloană de soldaţi în ordine de mers sau de bătaie. – 2. Grup de păsări. – 3. Mulţime, grămadă, gloată, partidă. Mgr. στόλος (Roesler 575; Cihac, II, 703; Murnu; Densusianu, rom., XXXIII, 286; cf. REW 8276). – Der. stoli, vb. (a reuni, a grupa, a pune în ordine).Trimis de blaurb, 26.01.2009. Sursa: DERstol (-luri), s.n. – 1. Masă. – 2. Reşedinţă, capitală. – Megl. stol "scaun". sl. stolŭ "bază", din v. germ. stôls (› germ. Stuhl), cf. cr., slov., rus. stol "masă" (Cihac, II, 370). înv. – Der. stoler, s.m. (tîmplar, dulgher), din sl. stolarĭ, rut., rus. stoljar (Tiktin; Conev 76); stolerie, s.f. (tîmplărie); stoleriţă s.f. (nevastă de tîmplar); stoliţă, s.f. (înv., capitală, reşedinţă), dim sb., rus. stolica; stolnic, s.m. (înv., servitor care se ocupa de masă; înv., băiat la bucătărie; dregător domnesc, şeful bucătărie palatului; din sec. XVIII, titlu onorific de boierie, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan), din sl. stolĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46); stolniceasă, s.f. (nevastă de stolnic); stolnicie, s.f. (slujba de stolnic); stolnicel, s.m. (băiat care servea masa). – Din rom. provine ngr. στόλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 79).Trimis de blaurb, 26.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.