- silabă
- SILÁBĂ, silabe, s.f. Segment fonetic alcătuit dintr-unul sau din mai multe foneme pronunţate printr-un singur efort respirator. ♢ Silabă închisă = silabă care se termină în consoană. ♢ Silabă deschisă = silabă care se termină într-o vocală. – Din fr. syllabe, lat. syllaba.Trimis de bogdang, 13.09.2007. Sursa: DEX '98silábă s. f., g.-d. art. silábei; pl. silábeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSILÁB//Ă silabăe f. Unitate fonetică minimă a lanţului vorbirii, alcătuită din unul sau mai multe sunete, care se pronunţă printr-un singur efort expirator. ♢ silabă deschisă silabă care se termină într-o vocală. silabă închisă silabă care se termină într-o consoană. /<lat. syllaba, fr. syllabeTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSILÁBĂ s.f. Parte dintr-un cuvânt alcătuită dintr-unul sau din mai multe sunete, care se rosteşte într-o singură emisiune a vocii. [cf. lat. syllaba, gr. syllabe].Trimis de LauraGellner, 16.04.2007. Sursa: DNSILÁBĂ s. f. parte dintr-un cuvânt, dintr-unul sau din mai multe foneme, care se rosteşte într-o singură emisiune a vocii. (< fr. syllabe, lat. syllaba)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNsilábă (-be), s.f. – Grup de foneme pronunţat într-un singur efort expiator. – Mr. silavie. fr. sylabbe, mr. din ngr. σμλλαβή. – Der. silabisi, vb. (a pronunţa rar, pe silabe), format după ngr. σμλλαβίζω (Tiktin; Gáldi 251) cu finala -si provine vb. împrumutate din gr., cf. mr. silavisire; silabic, adj., din fr. syllabique.Trimis de blaurb, 15.12.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.