sgaibă

sgáibă (-be), s.f. – 1. Rană, rosătură, bubă superficială. – 2. Crustă, coajă. – 3. Demon, termen de ocară. – var. mr. zǵaibă. lat. scăbia, de la scăbĕre "a se freca" (Cipariu, Elem., 72; Densusianu, Hlr., 133; Puşcariu 1936; REW 7634; cf. în contra Graur, BL, V, 113), cf. alb. zgebë "rîie" (Philippide, II, 653), it. scabbia "rîie". Provenienţa în rom. pornind de la alb. (Weigand, Jb., XIX, 144) pare o ipoteză inutilă, ca şi sursa anterioară indoeurop. (Lahovary 327). Pentru formă, cf. habeat › aibă. Etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultăţii semantice, dacă se porneşte de la sensul de "rîie", propriu lui scabies; dar este de presupus că cuvîntul lat. conservat şi sensul său etimologic, de "mîncărime, lucru care provoacă scărpinatul", care este cel al cuvîntului rom. – Der. sgăibos, adj. (ulceros).

Trimis de blaurb, 10.12.2008. Sursa: DER