- asfinţi
- ASFINŢÍ, pers. 3 asfinţeşte, vb. IV. intranz. (Despre aştri) A apune, a scăpăta. ♦ fig. A merge spre declin. – A3 + sfânt.Trimis de cata, 15.02.2004. Sursa: DEX '98A asfinţi ≠ a răsăriTrimis de siveco, 03.03.2009. Sursa: AntonimeASFINŢÍ vb. v. apune.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeasfinţí (a apune) vb., ind. prez. 3 sg. asfinţéşte, imperf. 3 sg. asfinţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. asfinţeáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ASFINŢ//Í pers. 3 asfinţiéşte intranz. (despre aştri) A se lăsa după orizont; a apune; a scăpăta; a coborî. /a + sfântTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXasfinţí (-ţésc, asfinţít), vb. – 1. (despre aştri) A apune, a scăpăta. – 2. (Despre sursele de lumină) A dispărea, a se întuneca. var. sfinţi. Probabil un der. de tipul *affingĕre sau *exfingĕre, cu schimbarea modernă a conjug. (datorită conjug. incoative), şi cu alterarea fonetismului, datorată falsei etimologii populare care a asimilat acest cuvînt la familia sfînt şi sfinţi. Fingere înseamnă în principal "a da formă" (cf. figura, effigies); în lat. ca şi în rom. a ajuns să însemne "a da formă falsă" sau "a se preface"; cf. it. fingere, prov. fenher, fr. feindre (REW 3313). Cu toate acestea, sensul primitiv s-a păstrat, specializat în mod ciudat, "a da formă aluatului pentru pâine", prin cat. fenyer, sp. heñir şi mr. asfindzere "a creşte aluatul", desfindzere "a pune aluatul la rece, pentru a-l împiedica să crească" (Papahagi, JB, XII, 102; REW 3313). În rom. acest sens este propriu vb. a creşte, dar a existat probabil în vechime un verb *asfinge, ca în mr., care ulterior a devenit *asfingi. Evoluţia semantică poate fi interpretată în mai multe feluri. Plecînd de la affingere "a creşte aluatul" se poate să fi ajuns la "a se revărsa" sau "a da pe de lături", caz în care am avea o evoluţie (de la "a creşte" la "a pleca") paralelă cu cea care apare la lat. mergere "a adînci, a cufunda" › rom. merge. Este posibil de asemenea ca effingere să fi fost interpretat ca un *de ex fingere. Însă cel mai probabil este faptul ca însuşi vb. fingere să fi ajuns, printr-o evoluţie normală, de la sensul de "a da formă falsă" , la acela de "a nu da nicio formă" sau "a dispărea"; această ipoteză se sprijină şi pe morv. foedre "a scoate, a da jos". cf. semantismului lui "apune" şi, pentru proteza lui s, (s)fărîma, (s)frinţie. În general se consideră că asfinţi provine de la sfînt (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac; DAR; Candrea; cf., pentru compararea cu expresia corespunzătoare din ngr. ο ἤλιος βασιλείει, articolele lui L. Spitzer, REB, II, 224-5 şi m. Kriaras, REB, III, 462-8). Am arătat că este evidentă contaminarea lui *asfingi cu asfinţi; pare însă evident şi faptul că o asemenea asociere nu poate fi concepută decît a posteriori, adică sugerată de consonanţa ambelor cuvinte. Etimonul asfinţi ‹ sfînt s-ar baza pe asocierea ideii de "apus" cu cea de "dincolo", fundamentală în mitologia populară în general. Cu toate acestea, a presupune că imaginaţia populară a conceput apusul soarelui ca o "sanctificare" a astrului implică un proces intelectual prea complicat, şi în acelaşi timp neclar. Dimpotrivă, s-ar putea afirma că imaginaţia populară vede "sfîntul" ca o entitate vie şi actuală (sfîntul soare este o expresie foarte cunoscută, dar numai pentru soarele prezent), şi refuză să asocieze ideea de "sfinţenie" cu aceea de "moarte" sau "dispariţie", care la urma urmelor înseamnă neputinţa firească a umanităţii noastre obişnuite. Pe de altă parte, este curios să observăm că vb. asfinţi, popular şi de uz curent, nu apare în nici un text anterior sec. XIX; de aici se poate deduce că evoluţia semantică pe care am indicat-o a rămas nesigură pînă într-o epocă relativ modernă. Adăugăm că Scriban se gîndeşte la o der. de la sl. svjetiti, cf. a sfeti, cu influenţa lui sfînt; însă sensul lui svjetiti "a străluci" se opune acestei der. (dificultate pe care autorul încearcă s-o biruie, presupunînd că numele s-a aplicat poate mai întîi răsăritului, şi apoi apusului aştrilor). Mai importantă decît etimologia propusă, care ni se pare greşită, este intuiţia autorului că originea cuvîntului trebuia să fie căutată altundeva în afară de sfînt. -Der. asfinţit, s.n. (apus al aştrilor; occident).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.