culege

CULÉGE, culég, vb. III. tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ♢ expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai şi adăpost. ♦ fig. A dobândi, a obţine, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecţiona. ♢ expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretenţios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare şi a le aşeza în culegar; a zeţui. ♢ Maşină de cules = maşină cu ajutorul căreia se execută operaţiile de culegere şi de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. cules] – lat. colligere.

Trimis de LauraGellner, 31.07.2004. Sursa: DEX '98



CULÉGE vb. 1. v. recolta. 2. a rupe. (A culege câteva flori.) 3. v. ridica. 4. v. aduna. 5. (tipogr.) a compune, a zeţui. (culege materialal de tipărit.)

Trimis de siveco, 13.11.2008. Sursa: Sinonime



culége vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A CULÉGE culég tranz. 1) (legume, fructe, flori etc.) A strânge, rupând de pe tulpină sau de pe ramuri. ♢ culege de pe drumuri (pe cineva) a scoate pe cineva dintr-o stare de mizerie, oferindu-i mijloace de trai. 2) fig. A obţine în urma unui efort; a dobândi; a căpăta. culege multe laude. 3) A aduce, din mai multe părţi, punând laolaltă; a aduna; a strânge. culege pietricele de pe malul mării. 4) tipogr. (texte) A pregăti pentru tipar, alegând caracterele tipografice şi aşezându-le în culegar; a zeţui. /<lat. colligere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



culége (culég, culés), vb. – 1. A strînge (se spune mai ales despre acţiunea de a strînge rupînd, de ex. fructe sau flori). – 2. A aduna, a recolta. – 3. A strînge în snopi. – 4. A colecţiona, a aduna. – 5. A strînge tot, a nu lăsa nimic. – 6. (În Trans.) A deduce, a ajunge la o concluzie. – 7. A zeţui. – Mr. culeg, megl. culegu. lat. collĭgĕre (Diez, I, 132; Puşcariu 436; Candrea-Dens., 430; REW 2048; DAR); cf. it. cogliere, prov. colhir, fr. cueillir, cat. cullir, sp. coger, port. colher. cf. şi alege. – Der. cules, s.n. (strînsul recoltei); culegător, s.m. (bărbat care adună recolta; zeţar); culegătoreasă, s.f. (femeie care adună recolta); culegar (var. culegău), s.n. (instrument de metal în care zeţarul aranjează literele). Din acelaşi cuvînt lat. provin, prin der. neologică din fr., colectă, s.f. şi ceilalţi der., cf. aici.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER