conjuráţie — s. f. (sil. ţi e), art. conjuráţia (sil. ţi a), g. d. art. conjuráţiei; pl. conjuráţii, art. conjuráţiile (sil. ţi i ) … Romanian orthography
complot — COMPLÓT, comploturi, s.n. Înţelegere secretă a câtorva persoane care uneltesc o acţiune împotriva unei persoane, a unui stat etc. – Din fr. complot. Trimis de LauraGellner, 29.07.2004. Sursa: DEX 98 COMPLÓT s. conjuraţie, conspiraţie, intrigă,… … Dicționar Român
conspiraţie — CONSPIRÁŢIE, conspiraţii, s.f. Uneltire secretă şi ilegală îndreptată împotriva (conducătorilor) statului sau a ordinii publice; complot; conjuraţie. [var.: (înv.) conspiraţiúne s.f.] – Din fr. conspiration, lat. conspiratio, onis. Trimis de… … Dicționar Român
conjuraţiune — CONJURAŢIÚNE s.f. v. conjuraţie. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 CONJURAŢIÚNE s.f. v. conjuraţie. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN … Dicționar Român
cabală — CABÁLĂ, (2) cabale, s.f. 1. Interpretare ebraică ezoterică şi simbolică a Vechiului testament; doctrină bazată pe această interpretare. 2. fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. Kabale. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 … … Dicționar Român
conjura — CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. tranz. A ruga cu stăruinţă; a implora. 2. intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare. Trimis de LauraGellner, 30.07.2004. Sursa: DEX 98 CONJURÁ vb. 1. v … Dicționar Român
conjurat — CONJURÁT, Ă, conjuraţi, te, s.m. şi f. (Rar) Conspirator. – Din fr. conjuré. Trimis de LauraGellner, 26.01.2005. Sursa: DEX 98 CONJURÁT s. v. complotist, conspirator. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime conjurát s. m … Dicționar Român
lucrătură — LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s.f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuţie. 2. fig. (fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare. – Lucra + suf. ătură. Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 LUCRĂTÚRĂ s. execuţie. (O… … Dicționar Român
meşteşug — MEŞTEŞÚG, meşteşuguri, s.n. I. 1. Meserie; p. gener. profesiune, ocupaţie, îndeletnicire; meşteşugărie. 2. Ramură, disciplină (a ştiinţei, a artei); ştiinţă, artă, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate … Dicționar Român
meşteşugire — MEŞTEŞUGÍRE, meşteşugiri, s.f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acţiunea de a meşteşugi şi rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, şiretlic, vicleşug. 2. (înv. şi pop.; concr.) Meşteşug (II 2). – v. meşteşugi. Trimis de LauraGellner,… … Dicționar Român
