comun

comun
COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparţine mai multora sau tuturor; care priveşte sau interesează pe mai mulţi sau pe toţi; de care se folosesc mai mulţi sau toţi; obştesc. ♢ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obişnuită. Substantiv comun = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel. Factor comun = număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărţi exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparţine mai multor fracţii. An comun = an calendaristic. ♢ expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuţie. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viaţă comună cu cineva = a trăi sub acelaşi acoperiş; a convieţui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparţine unei colectivităţi; ceea ce este alcătuit pe baze obşteşti. ♢ loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obişnuit, normal, firesc; frecvent. ♢ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru ştiut; banalitate. ♢ expr. (Substantivat) A ieşi din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobişnuit, deosebit de ceilalţi. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis.
Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Comun ≠ propriu
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

COMÚN adj. 1. v. general. 2. (gram.) (ieşit din uz) apelativ. (Substantiv comun.) 3. v. obişnuit. (Un om comun.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev comun.) 5. grosolan, ordinar. (Pânză comun.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic comun.) 8. v. prozaic. 9. banal, neînsemnat, obişnuit, sărac. (Viaţa pictorului a fost uimitor de comun.) 10. banal, obişnuit, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri comun voi vedeţi numai minuni.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

común adj. m., pl. comúni; f. sg. comúnă,pl. comúne
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

COMÚN comună (comuni, comune) 1) Care aparţine mai multor persoane. Casă comună. Pământ comun. 2) Care se face împreună; realizat de mai multe persoane; colectiv. Muncă comună. Operă comună. Acţiune comună. 3) Care aparţine tuturor; aflat în posesiunea tuturor; obştesc; colectiv. Bun comun. Interes comun. Voinţă comună. Drept comun. 4) Care nu se deosebeşte prin nimic; lipsit de originalitate; obişnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metodă comună. Figură comună. Stil comun. Manieră comună.În comun împreună. A ieşi din comun a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, lat. communis
Trimis de siveco, 10.03.2008. Sursa: NODEX

COMÚN, -Ă I. adj. 1. care aparţine mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulţi sau pe toţi; obştesc. ♢ (jur.) drept comun = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel; factor comun = număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparţine mai multor fracţii. ♢ a face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obişnuit, normal, frecvent. ♢ loc comun = idee, lucru ştiut de toată lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rând. II. s. n. ceea ce aparţine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obşteşti. ♢ în comun = laolaltă, împreună. ♢ a ieşi din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobişnuit. (<fr. commun, lat. communis)
Trimis de Anonim, 02.12.2005. Sursa: MDN

COMÚN, -Ă adj. 1. Care aparţine mai multora sau tuturor; folosit de toţi sau de mai mulţi; obştesc. ♢ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel; factor comun = număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparţine mai multor fracţii. ♢ A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuţie etc.). 2. Obişnuit, normal. ♢ Loc comun = idee care apare la mai mulţi sau la toţi în acelaşi fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuinţare. 3. Banal, de rând. // s.n. Ceea ce aparţine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obşteşti. ♢ În comun = laolaltă, împreună. ♢ A ieşi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobişnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].
Trimis de LauraGellner, 08.04.2006. Sursa: DN

común (comúnă), adj. – Care aparţine mai multor sau tuturor. lat. communis, fr. commun (sec. XIX). – Der. comună, s.f. (primărie), din fr. commune; comunal, adj., din fr. communal; comunism, s.n., din fr.; comunist, s.m.; comunica, vb., din lat. communicare (sec. XVIII), dublet al lui cumineca; comunicat, s.n.; comunicaţi(un)e, s.f.; comunicabil, adj.; comunicativ, adj.; comunicant, adj., din fr.; comunitate, s.f. (faptul de a fi comun, unire, grupare), din lat. communitas (sec. XVIII); comuniune, s.f., din fr. communion.
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • común — (Del lat. commūnis). 1. adj. Dicho de una cosa: Que, no siendo privativamente de nadie, pertenece o se extiende a varios. Bienes, pastos comunes. 2. Corriente, recibido y admitido de todos o de la mayor parte. Precio, uso, opinión común. 3.… …   Diccionario de la lengua española

  • común — adjetivo 1. Que pertenece a varios: Es una zona de juegos común. La piscina es común a toda la urbanización. El terreno es común de todos los vecinos. fosa* común. 2. Que pertenece a todas las personas o cosas de la misma clase: Es una… …   Diccionario Salamanca de la Lengua Española

  • común — corriente, banal, no raro. Que pertenece a varios Diccionario ilustrado de Términos Médicos.. Alvaro Galiano. 2010 …   Diccionario médico

  • comun — comun(e, uyn, vyne obs. ff. common, commune; …   Useful english dictionary

  • común — (Del lat. communis.) ► adjetivo 1 Que pertenece o se refiere a varias personas, animales o cosas sin ser privativamente de ninguna: ■ bienes comunes; interés común. REG. PREPOSICIONAL + a SINÓNIMO colectivo general ANTÓNIMO …   Enciclopedia Universal

  • común — adj m y f 1 Que pertenece, se refiere o toca a varias personas o cosas: un propósito común, características comunes, interés común, causa común, lengua común 2 En común En conjunto, entre varios: hacer un trabajo en común 3 Que es corriente,… …   Español en México

  • común — {{#}}{{LM C09641}}{{〓}} {{SynC09872}} {{[}}común{{]}} ‹co·mún› {{《}}▍ adj.inv.{{》}} {{<}}1{{>}} Que pertenece o se extiende a la vez a varios, sin ser privativo de ninguno: • Cada uno tiene su casa, pero el patio es común.{{○}} {{<}}2{{>}}… …   Diccionario de uso del español actual con sinónimos y antónimos

  • común — (m) (Básico) generalidad o la mayor parte de un grupo de personas Ejemplos: El común de la sociedad participó en las elecciones. El común de la gente quiere ser feliz. Colocaciones: común de los mortales (adj) (Básico) que pertenece a varias… …   Español Extremo Basic and Intermediate

  • Común — Este artículo o sección, en su redacción actual, corresponde a una definición de diccionario y debería estar en el Wikcionario, probablemente bajo la entrada común. Si amplías este artículo con contenido enciclopédico elimina esta plantilla, por… …   Wikipedia Español

  • común — adjetivo 1) general, universal. ≠ particular, privativo. 2) ordinario, vulgar, banal, frecuente*, corriente. ≠ …   Diccionario de sinónimos y antónimos

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”