- trebui
- TREBUÍ, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ♢ loc. adv. Cum trebuie = aşa cum se cuvine, cum se cade; bine. ♢ expr. Aşa-ţi trebuie! = aşa ţi se cuvine, aşa meriţi. Atâta i-a trebuit (ca să...) = asta a aşteptat (ca să...) 2. tranz. unipers. şi impers. Este necesar să..., este obligatoriu să..., se cere (neapărat) să... 3. tranz. unipers. şi impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trébui şi trebuiésc] – Din sl. trĕbovati.Trimis de LauraGellner, 04.02.2009. Sursa: DEX '98TREBUÍ vb. 1. v. cuveni. 2. a se cădea, a se cere, a se cuveni, a se impune, (înv. şi pop.) a căuta. (trebui să procedăm astfel ...) 3. a fi, a urma. (Când va trebui să plec ...) 4. a avea. (trebui să mai fac un singur pas.)Trimis de siveco, 17.09.2008. Sursa: Sinonimetrebuí vb., ind. prez. 3 sg. trébuie, imperf. 3 sg. trebuiá, conj. prez. 3 sg. şi pl. trebuiáscă; ger. trebuíndTrimis de siveco, 20.06.2008. Sursa: Dicţionar ortograficA TREBU//Í pers. 3 trébuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ♢ Cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligaţia. Trebuie să plec. 4) A fi posibil. Trebuie să fie coaptă poama. /<sl. trĕbovatiTrimis de siveco, 10.05.2007. Sursa: NODEXtrebuí (a trebui) vb., ind. prez. 3 sg. trébuie, imperf. 3 sg. trebuiá, 3 pl. trebuiáu, viit. 3 pl. vor trebuí; conj. prez. 3 să trebuiáscăTrimis de Laura-ana, 02.04.2009. Sursa: DOOM 2
Dicționar Român. 2013.